Retail&Agrobusiness

Doraly Expo Market se extinde cu un pavilion de 9.200 mp în parcul comercial din Afumaţi (jud.Ilfov), în urma unei investiţii de 6 mil. euro

Doraly Expo Market se extinde cu un pavilion de 9.200 mp...

Autor: Cristina Bellu

20.11.2020, 10:37 889

Expo Market Doraly, unul dintre cele mai mari parcuri comerciale cu spaţii dedicate comerţului angro, cash&carry şi retail, situat în comuna Afumaţi (jud. Ilfov), a finalizat şi dat în folosinţă un nou pavilion comercial, cu o suprafaţă de 9.200 metri pătraţi, în urma unei investiţii de 6 mil. euro.

Doraly ajunge astfel la o suprafaţă comercială închiriabilă de circa 95.000 metri pătraţi, dezvoltată pe un teren cu o suprafaţă de aproximativ 280.000 metri pătraţi.

Noul pavilion este construit pe un concept “built-to-suit” adaptat şi personalizat comercianţilor, care primesc în exploatare un proiect la cheie, în regim de închiriere pe termen lung, arată datele transmise de reprezentanţii proiectului comercial.

„Doraly este un parc comercial dinamic, în continuă dezvoltare, care se adresează unui mix variat de cumpărători, de la micii comercianţi care se aprovizionează în regim angro, la clienţii finali dedicaţi segmentului cash&carry şi retail, dezvoltat semnificativ în ultima perioadă”, spune Gheorghe Iaciu, fondator Doraly.

Potrivit acestuia, numărul anual de vizitatori a ajuns la 3 milioane, şi îşi menţine tendinţa de creştere, iar numărul angajaţilor celor 420 comercianţi care îşi desfăşoară activitatea în Doraly a depăşit 5.000.

În prezent, Doraly este parcul comercial cu cea mai mare suprafaţă destinată magazinelor de tip cash&carry din România, acestea reprezentând circa 50% din suprafaţa comercială. Restul suprafeţei este ocupată de magazine angro şi retail, depozite şi birouri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO