Furnizorul de soluţii de ambalare industrială Modpack System din Ploieşti, controlat de fraţii Valentin şi Bogdan Mălăescu, mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 5,5 mil. euro, pe fondul creşterii capacităţilor de producţie şi depozitare.
Pentru 2014, Modpack System estima afaceri totale de 3 mil. euro, conform unor informaţii furnizate anterior de companie.
„Planul de dezvoltare şi creştere a companiei include noi parteneriate în Europa şi SUA până în 2017. În acest an am continuat investiţiile în producţie şi în spaţii de depozitare’’, au declarat pentru ZF Transilvania reprezentanţii companiei Modpack System.