Retail&Agrobusiness

Unilever separă margarina de celelalte activităţi de pe piaţa locală

Unilever separă margarina de celelalte activităţi de...

Autor: Cristina Rosca

25.08.2015, 00:05 369
Gigantul anglo-olandez Unilever, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de bunuri de larg consum, a înfiinţat în România o nouă companie, Unilever BCS SCE SRL, care va fi responsabilă exclusiv de divizia locală de margarină, potrivit datelor ZF.
 
Această mutare vine în contextul în care la finalul anului trecut gigantul a anunţat că va desprinde divizia de margarină din grup în Europa şi America de Nord, aceasta urmând a fi operată printr-o entitate diferită. Astfel, în fiecare ţară va fi creată o entitate separată pentru această divizie, potrivit datelor ZF. Investitorii spuneau atunci că mutarea este menită să faciliteze o vânzare ulterioară, potrivit Financial Times.
 
Divizia de margarină trece printr-o perioadă dificilă în contextul în care vânzările scad de câţiva ani. Totuşi, pentru businessul Unilever divizia este una importantă având doar în Europa şi America de Nord o contribuţie de 5% la totalul businessului, respectiv 2,5 mld. euro, potrivit Financial Times.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO