Companii

Rocada la varful E.ON Gaz Romania

04.07.2006, 20:13 24

Germanul Achim Saul a preluat de la 1 iulie pozitia de director general al distributiei de gaze E.ON Ruhrgas, companie cu o cifra de afaceri anuala de 580 mil. euro.
Achim Saul, care ocupa anterior pozitia de director general adjunct al E.ON Gaz Romania, face astfel rocada cu Virgil Metea, cel care a fost numit director general dinainte de privatizarea Distrigaz Nord si apoi reconfirmat dupa preluarea companiei de catre investitorul german.
"E.ON Ruhrgas a schimbat conducerea corporatista a E.ON Gaz Romania. Ca urmare, au avut loc schimbari importante in Consiliul de Administratie al E.ON Gaz Romania, precum si in conducerea executiva. Schimbarea domnului Virgil Metea cu domnul Achim Saul in functia de director general trebuie privita in contextul acestor schimbari", au declarat reprezentantii E.ON Gaz Romania.
Saul a facut parte din echipa de negociere a E.ON Ruhrgas in cadrul tranzactiei de achizitie in 2004 a distributiei de gaze.
Virgil Metea, fostul sef al companiei E.ON Gaz Romania, va fi de acum unul dintre cei patru directori generali adjuncti, alaturi de alti trei germani.
Ruhrgas, parte a concernului E.ON, a preluat anul trecut pachetul de 51% din actiunile Distrigaz Nord in cadrul unei tranzactii de peste 304 milioane de euro.
Germanii au demarat procesul de restructurare al companiei, pentru a o integra la nivelul grupului si a o aduce la standardele acesteia.
In prezent, toate companiile din sectorul energetic care au trecut in proprietatea unor investitori privati au un management strain. E.ON Gaz Romania era printre ultimele companii privatizate care pastra, in continuare, la conducerea sa un roman.
E.ON Gaz Romania a inregistrat anul trecut pierderi nete in valoare de 36,4 mil. euro si o cifra de afaceri de 581,9 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO