Piaţa locală de fuziuni şi achiziţii (M&A – mergers and acquisitions) a ajuns la 3,14 mld. dolari (2,4 mld. euro) în 2014, cu 186% mai mult comparativ cu 2013, aceasta fiind cea mai rapidă creştere din Europa Centrală şi de Sud-Est, arată studiul M&A Barometer România 2014, realizat de firma de consultanţă EY.
„Piaţa de M&A este într-un moment de creştere datorat repoziţionărilor strategice ale marilor jucători globali şi regionali, cât şi de consolidări pe anumite sectoare prin achiziţia unor competitori aflaţi în dificultate, la care se adaugă exit-urile investitorilor financiari la terminarea perioadei de investire“, spune Florenţa Birhala, manager M&A, EY România.
Ea se aşteaptă ca anul acesta să continue consolidarea sectorului financiar, iar sectorul-vedetă să fie cel al serviciilor medicale, atât datorită tranzacţiilor realizate de fondurile de investiţii care se aşteaptă să iasă din acţionariatul marilor jucători, cât şi datorită expansiunii liderilor pieţei prin prisma tranzacţiilor mici.
„Ne aşteptăm la tranzacţii pe piaţa de telecom, energie, dar şi o revenire uşoară în imobiliare“, a adăugat Florenţa Birhala.
Studiul EY arată că România a avut cea mai mare tranzacţie din domeniul IT şi tehnologie din regiune, după ce Facebook a preluat platforma de publicitate video online LiveRail Inc, fondată de români, pentru 500 de milioane dolari. Deşi ca valoare piaţa de M&A s-a triplat anul trecut, din punctul de vedere al numărului de tranzacţii, creşterea a fost de doar 24%, până la 182 de deal-uri. Din acestea 47% au fost încheiate de investitori strategici (cu 16% mai puţin decât în 2013), în timp ce restul au fost încheiate de investitori financiari.
„Remarcăm o revigorare a activităţii fondurilor de investiţii atât pe partea de sell-side – exit-uri ale unor companii din portofolii –, cât şi pe partea de buy-side. Fie că vorbim despre preluări ale unor companii aflate în portofoliul altor fonduri, de consolidări sau chiar de intrări în noi pieţe, apetitul investiţional al fondurilor de private-equity a crescut atât în regiune, cât şi în România“, spune Florin Vasilică, liderul departamentului asistenţă în tranzacţii, EY România.
Mai multe detalii despre eveniment se pot găsi pe pagina http://evenimente.zf.ro/ Forumul ZF de fuziuni şi achiziţii. Revine apetitul pentru M&A
Cele mai mari deal-uri realizate anul trecut, premiate la evenimentul ZF Top Tranzacţii
Cele mai mari tranzacţii realizate în 2014, precum şi în primele luni ale acestui an vor fi premiate în cadrul evenimentului ZF Top Tranzacţii, pe care Ziarul Financiar îl organizează pe 31 martie în Capitală.
Sectoare precum imobiliare, IT&Telecom, financiar sau servicii au fost cele mai bogate în tranzacţii anul trecut. Actorii din spatele acestora, cei care au îndrăznit şi au cumpărat companii, dar şi cei care au ieşit din afaceri, consultanţii lor, avocaţii, fondurile de investiţii sau antreprenorii care caută oportunităţi de investiţii vin la evenimentul ZF Top Tranzacţii. Printre temele de discuţie din acest an se numără tendinţele în M&A din acest an, interesul fondurilor de investiţii pentru România, cine se mai listează pe bursă, avantajele şi dezavantajele creşterii prin achiziţii şi altele.