Companii

Sebastian Burduja, ministrul energiei: Vine gerul, dar suntem pregătiţi. Şi în condiţii mai grele, vom trece iarna doar cu gaz românesc

Sebastian Burduja, ministrul energiei

Sebastian Burduja, ministrul energiei

Autor: Roxana Petrescu

08.01.2024, 00:05 164

Sebastian Burduja, ministrul energiei, dă asigurări că România nu va avea probleme în alimentarea cu gaze sau energie electrică, în contextul în care este aşteptată o înrăutăţire a condiţiilor meteo de săptămâna aceasta. 

„Vine gerul, dar suntem pregătiţi“, a scris Sebastian Burduja pe contul personal de LinkedIn. Potrivit acestuia, nivelul de umplere a depozitelor de înmagazinare de gaze a ajuns la 82,93%. „La cum a decurs iarna până acum, dar chiar şi în condiţii mai grele, cu maxim unu-două episoade de ger sau viscol pe lună, vom trece iarna doar cu gaz românesc, din ceea ce avem înmagazinat şi ceea ce producem.“ Pe zona de energie electrică, Burduja a precizat că gradul de umplere a lacurilor energetice este tot în jurul valorii de 75%, iarăşi un nivel bun pentru o producţie optimă de energie din surse hidro.

„În 2024 şi în anii următori vor fi puse în funcţiune capacităţi suplimentare de mii de megawaţi producţie energie electrică, iar din 2027 vor intra şi gazele din perimetrul Neptun Deep, care vor transforma România în producătorul numărul 1 din Europa şi vor dubla efectiv producţia naţională de gaze naturale. Toate aceste investiţii vor aduce locuri de muncă mai bine plătite şi facturi mai mici pentru toţi românii. Aşadar, sunt veşti bune la început de an pentru energia României“, a mai spus ministrul energiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO