Companii

SIF Moldova vrea mai mult pentru actiunile Sidex

09.06.2003, 00:00 19

SIF Moldova, cel mai mare actionar minoritar al combinatului siderurgic Sidex Galati, a cerut un nou raport de evaluare a pretului oferit de compania cu capital indian LNM Holdings pentru actiunile combinatului in cadrul ofertei publice obligatorii de preluare.
Pretul reiesit din evaluarea companiei angajata de LNM este de de 9.890 lei pentru fiecare actiune cu valoarea nominala de 25.000 de lei. Acest pret ia in calcul si pretul actiunilor dobandite de indieni in ultimele 12 luni de la APAPS, 10 centi pe actiune, desi tranzactia a fost convenita in urma cu mai mult de un an.
Analistii de pe piata de capital apreciaza ca acestea este punctul la care raportul de evaluare comandat de SIF Moldova ar putea fi diferit de cel al LNM. Raportul de evaluare cerut de SIF ar putea fi gata la finalul acestei saptamani. “Nu am avut discutii cu LNM nici inante de lansarea anuntului premiminar si nici dupa aceea,” a declarat Alexandru Matei, presedintele SIF Moldova. In cazul in care pretul calculat de evaluatorul angajat de SIF Muntenia va fi mai mare cu mai mult de 20% decat cel anterior va fi angajat un al treilea evaluator, in caz contrar pretul ofertei va fi calculat ca medie a celor doua evaluari.
SIF Moldova este cel mai mare actionar minoritar al Sidex cu 53 milioane de actiuni, care reprezinta 7% din capitalul combinatului. Daca ar subscrie la pretul oferit de indieni SIF ar obtine 525 miliarde de lei(16 milioane de dolari). Tranzactia ar insemna insa vanzarea actiunilor la un pret mai mic fata valoarea la care titlurile sunt inregistrate in patrimoniu.
SIF Moldova si LNM sunt de curand co-actionatri la o alta societete, Tepro Iasi, unde indienii au cumparat de curand 70% din actiuni de la APAPS. SIF Moldova detine 24% din capitalul Tepro, dar cota ei va scadea dupa ce datoriile Tepro vor fi transformate in actiuni. Presedintele SIF Moldova spune ca nu au avut loc discutii cu LNM nici priviind o eventuala preluare de catre acestia a pachetului detinut la Tepro.
Sidex a avut anul trecut o cifra de afaceri de 1 miliard de dolari, iar pentru acest an estimeaza o crestere de 10% a vanzarilor si trecerea pe profit. Combinatul a fost privatizat la sfarsitul lui 2001, anul trecut fiind primul sub managementul integral al LNM Holdings.
Compania siderurgica Ispat International, parte a grupului LNM - din care face parte si Sidex, a raportat un profit net de 51 de milioane de dolari pe primul trimestru al acestui an, dupa pierderi de 39 milioane de dolari in aceiasi perioada din 2002. Ispat International detine combinate de otel in Statele Unite, Canada, Mexic, Trinidad, Germania si Franta. vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24