Companii

SPECIAL ZF Trimestrul trei a debutat sub auspicii favorabile: iulie a fost o lună de creştere pentru majoritatea companiilor

Trimestrul trei a debutat sub auspicii favorabile: iulie a fost o lună de creştere pentru majoritatea companiilor
09.09.2011, 00:05 395

Chiar dacă avansul consumului (0,1%) este extrem de timid, el vine totuşi după mai multe luni în care declinul s-a menţinut la 5% şi după doi ani (2009 şi 2010) în care piaţa a scăzut cu peste 14%. "În primele nouă luni avem o creştere de 20% la export şi de 8% pe piaţa internă. Şi în trimestrul trei suntem în creştere. Anul acesta este pentru prima dată de la începutul crizei când avem o inversare de tendinţă şi putem vorbi de creştere", a spus Viorel Cataramă, proprietarul Elvila.

De unde vin veştile bune

Exporturile generează aproximativ 35% din totalul afacerilor grupului Elvila, care au sărit anul trecut de 100 mil. euro.

Grupul condus de Viorel Cataramă are peste 2.000 de angajaţi şi este unul dintre cei mai mari jucători din industria mobilei alături de Mobexpert şi IKEA. Recent omul de afaceri a spus că va angaja oameni în fabricile de mobilă ca urmare a creşterii exporturilor.

Veşti bune au venit în lunile de vară şi de pe marile aeroporturi din România, unde traficul a crescut cu 5% în perioada iunie-august, aproape 2,5 milioane de oameni tranzitând în această perioadă aeroporturile din Bucureşti (Otopeni şi Băneasa), Timişoara şi Iaşi.

În a doua jumătate a anului factorii de creştere a economiei ar urma să fie producţia agricolă foarte bună, precum şi efectul de bază pozitiv care va determina, probabil, creşterea cererii interne şi dinamica pozitivă a serviciilor în semestrul doi faţă de perioada similară din 2010.

Agricultura rămâne speranţa pentru atingerea ţintei de creştere economică de 1,5% în acest an, în timp ce contribuţia industriei şi a exporturilor devine incertă din cauza încetinirii economiilor vestice.

Analiştii anticipează că industria va avea o contribuţie mai redusă la PIB în al doilea semestru al anului ca urmare a frânării activităţii economice în zona euro.

Totuşi, industria va rămâne principala ramură generatoare de valoare adăugată în 2011.

Exporturile au dat startul revenirii

Economia românească şi-a revenit destul de greu după căderea de peste 7% înregistrată în 2009. Relansarea economică a mers doar cu motorul industriei, al exporturilor. Consumul încearcă să-şi revină, dar pe fondul ştirilor negative din ultimii trei ani românii au devenit destul de neîncrezători în viitor şi au redus cheltuielile, preferând să pună bani deoparte.

Industria şi agricultura au susţinut creşterea PIB şi în al doilea trimestru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO