Companii

Teba Industries, afaceri de 35 mil. euro din textile

10.01.2005, 00:00 56

Grupul Teba Industries, care reuneste peste 30 de societati care activeaza in industria textila, estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 34,5 milioane de euro, in crestere cu aproximativ 15% fata de anul trecut.
"In anul 2004, cifra de afaceri a grupului a crescut cu 20% fata de 2003, iar volumul profitului s-a majorat cu 15%. Pentru 2005, preconizam o crestere a tuturor indicatorilor financiari cu cel putin 20%", a declarat pentru ZF Transilvania Monica Tomos, directorul general al grupului.
Aceste rezultate se datoreaza in principal investitiilor realizate pentru achizitionarea de utilaje noi, care numai anul trecut s-au ridicat la sapte milioane de euro.
Oficialii grupului spun ca pentru anul acesta si-au propus dezvoltarea retelei de distributie prin deschiderea de magazine proprii in principalele orase din tara.
"Obiectivul nostru este ca in urmatorii doi ani sa crestem vanzarile la intern si sa incercam echilibrarea balantei in favoarea comercializarii produselor noastre in tara", a mai spus managerul grupului.
In prezent, peste 90% din volumul de productie al grupului este exportat catre tarile Uniunii Europene.
"Tehnologia de care dispunem si personalul calificat ne permit sa producem o gama foarte variata de articole pentru copii si adulti, de la lenjerie intima pana la imbracaminte exterioara, camasi, pulovere, confectii grele, jeans (cu toate tipurile de spalari si efecte speciale) si articole de tricot", mai spune Monica Tomos.
Cu o productie anuala de 15.000.000 de bucati integral confectionate, Teba Industries acopera diferite sectoare textile: tesatorie din fire sintetice (poliamida, poliester, amestec), tricotaje din bumbac obtinute pe masini circulare, tricotaje din lana si fire tip lana realizate pe masini rectilinii, finisaj chimic, confectii textile.
Grupul Teba Industries este o investitie a Cross Venture, o companie privata de investitii detinuta de Colombo Group (Elvetia) care a decis sa intre pe piata romaneasca prin achizitionarea de pachete majoritare ale unor fabrici cu profil textil din Arad si Iasi. Printre cele mai importante achizitii se numara societatea Teba Arad, producatoare de tesaturi din bumbac si Tomiris Iasi, producatoare de tesaturi din matase.
transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO