„Piaţa din România este extrem de competitivă şi industria farmaceutică se confruntă cu câteva provocări, dar şi cu o serie de oportunităţi. GSK este o prezenţă puternică în România (...)”, a declarat Andre Vivan da Silva
Executivul a deţinut anterior funcţia de vicepreşedinte Primary Care şi Commerical Operations în Italia. El s-a alăturat echipei GSK în 2009, ca Specialty Business Unit Director, în Brazilia. Înainte de a se alătura GSK, el a ocupat diferite funcţii executive în departamentele comerciale din industria farmaceutică, precum Schering Plough, Organon, Lundbeck şi Eli Lilly.
Andre Vivan da Silva are un master în administrarea afacerilor internaţionale la Universitatea Bournemouth din Marea Britanie. Originar din Brazilia, el va fi relocat la Bucureşti, alături de soţia şi de fiica sa de 11 ani.