Companii

URBB estimeaza cresteri de 40% pentru Guiness

18.03.2008, 20:07 14

United Romanian Breweries Bereprod, URBB, producatorul brandurilor Carlsberg si Tuborg, estimeaza ca brandul de bere Guiness, importat de companie, va inregistra anul acesta o crestere de 40% a volumului vanzarilor comparativ cu 2007 pe fondul dezvoltarii importurilor. Potrivit reprezentantilor URBB, care citeaza compania de cercetare de piata MEMRB, dupa ce anul trecut piata berilor importate s-a dublat, ajungand la 0,2 % din piata, acest segment va detine intre 0,3 si 0,5% din industria locala a berii pana la sfarsitul lui 2008. Anul trecut, Guiness a inregistrat o crestere de 25% a vanzarilor, aproximativ 45% din volumul vanzarilor fiind realizate in HoReCa (hoteluri, restaurante, catering), in crestere cu 8% fata de anul precedent. Anul acesta, compania intentioneaza sa majoreze cu 10% vanzarile obtinute de Guniness pe acest canal. Guiness detine in prezent 5% din piata berilor importate, impartindu-si acest segment cu brandurile Zipfer (Heineken), Leffe si Hoegaarden (InBev), Kilkenny(URBB) si Pilsner Urquell (Ursus Breweries). "Consumul de bere Guinness in Romania creste in primul rand de sarbatorile specific irlandeze, cum este cazul Zilei Sf. Patrick, cand vanzarile cresc cu 20-30% fata de media zilnica", a declarat Catalin Ignat, vicepresedinte marketing URBB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO