Companii

Vanzarile BMW accelereaza cu 44%, sustinute de SUV-ul X5

04.06.2008, 20:25 17

In primele cinci luni ale anului vanzarile BMW Romania, reprezentantul pe piata locala al marcilor BMW si MINI, s-au apreciat cu aproape 45% la 1.114 unitati, potrivit datelor companiei. Brandul BMW a punctat un avans de peste 43%, la 1.017 unitati, din care aproape jumatate a reprezenat SUV-ul de lux X5, ale carui vanzari s-au apreciat cu 317%, la 417 masini. Pe locul doi din punctul de vedere al vanzarilor a fost Seria 3, modelul de clasa medie al constructorului german, cu aproape 270 de unitati. MINI, divizia engleza a grupului german, a inregistrat in intervalul ianuarie-mai o crestere a vanzarilor de 60%, la un volum de aproape 100 de masini, din care noua au reprezentat noul Clubman, dar si 13 cabriolete. La finalul lunii trecute BMW Romania a lansat pe piata locala noul X6, SUV-ul coupe al marcii. Versiunea de baza a modelului va fi disponibila incepand cu suma de 48.950 de euro fara TVA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO