Companii

Vincon Vrancea isi continua ofensiva in Dobrogea

25.07.2005, 19:13 51

Actionarii Vincon Vrancea, unul dintre primii cinci jucatori de pe piata vinurilor de soi, isi continua ofensiva dobrogeana prin demararea unor negocieri pentru preluarea unei suprafete cu vita de vie in zona Nazarcea dupa ce in urma cu mai putin de o luna au arendat circa 300 de hectare in zona Chirnogi, spun surse din piata vinurilor. Noutatea acestei noi miscari o constituie faptul ca Nazarcea este inclusa in arealul geografic al regiunii Murfatlar acolo unde domina autoritar liderul pietei autohtone, Murfatlar Romania.

"Am auzit de intentia celor de la Vincon, iar daca le reuseste aceasta miscare vor avea dreptul sa foloseasca denumirea de origine de Murfatlar. Avand in vedere potentialul lor, cei de la Vincon se pot transforma intr-un spin in coasta celor care domina zona Murfatlar. Nu stiu inca cum vor reactiona acestia", spune Basil Zarnoveanu, presedintele Organizatiei Nationale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV), din care fac parte principalii jucatori din industria vinurilor.

Vincon incearca sa cumpere sau sa arendeze circa 300 de hectare cu vita de vie care au apartinut IAS Nazarcea si care acum sunt detinute de Episcopia Tomisului. Oficialii Vincon nu au putut fi contactati.

Murfatlar Romania domina impreuna cu Fruvimed Medgidia regiunea Murfatlar (prima regiune viticola care le vine romanilor in minte in ultimele studii pentru piata vinurilor) si au castigat recent o batalie foarte importanta cu numarul cinci de pe piata vinurilor - Vinia Iasi - pentru o suprafata de 600 de hectare cu vita de vie in regiunea Murfatlar.

Vincon este controlata de fostul fotbalist Gica Popescu, actualmente impresar FIFA, care detine un pachet de 76,033%, si de Luchi Georgescu, prietena vicepresedintelui clubului de fotbal Dinamo Bucuresti, Gigi Netoiu.

Vincon este listata pe Rasdaq, ultimul pret de tranzactionare fiind de 2.000 de lei, ceea ce inseamna o capitalizare de sase milioane de dolari.

Cele mai cunoscute branduri ale Vincon sunt Comoara Pivnitei (vinuri de colectie), Beciul Domnesc (segmentul Premium), actualmente flagship-ul companiei, si Vita Romaneasca (segmentul Mainstream/Mediu), Proles Pontica, Cabernet Auslese si Galbena de Odobesti.

Vincon a avut anul trecut vanzari de 23 de milioane de dolari (20,5 milioane de euro), in crestere cu 30% fata de anul anterior.

Piata vinurilor s-a ridicat anul trecut, conform datelor furnizate de Organizatia Nationala Interprofesionala Vitivinicola (ONIV), la circa 310 milioane de euro, principalii jucatori alaturi de Vincon fiind Murfatlar Romania, Jidvei, Vinterra, Halewood Romania, Vinia Iasi, Vinarte si Cramele Recas. stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO