Companii

Vremea calda ridica vanzarile Cumpana la peste 5,5 mil. euro

18.06.2007, 21:04 97

Vanzarile de apa in sistem watercooler Cumpana au inregistrat o crestere de aproape 30% anul trecut fata de 2006, ajungand la peste 4 mil. euro.
"Am avut o evolutie pozitiva anul trecut, cu o crestere a cifrei de afaceri de peste 20% fata de estimarile initiale, in conditiile mentinerii ratei profitabilitatii constante", a declarat Valentin Nita, directorul general al companiei Cumpana 1993, imbuteliatorul apei Cumpana. El a venit la conducerea companiei in acest an, el inlocuindu-l pe Florin Danila.
Compania si-a planificat mentinerea ratei de crestere a vanzarilor si a ratei profitabilitatii, care a fost 7,8% in 2005, iar pe termen lung-abordarea pietei de apa imbuteliata la PET.
Astfel, vanzarile Cumpana ar putea creste cu 30% in acest an, ajungand la peste 5,5 mil. euro la finele anului.
"Estimarile noastre de vanzari pe acest an prevad o crestere intr-un ritm constant, pe fondul existentei multor operatori pe acest segment, dar compensata cu prognoza meteo favorabila cresterii consumului de apa", a precizat Nita. Cumpana va ataca in acest an segmentul consumatorilor casnici.
"Am implementat un program pilot de distributie catre consumatorii casnici pe o arie bine delimitata. Abordarea este oarecum similara, dar nuantata dupa nevoile specifice ale acestora. Credem ca exista potential, dar urmeaza sa ne lamurim la sfarsitul programului pilot", a mai spus Valentin Nita.
Compania are in prezent 250 de angajati si o flota auto de peste 60 de autovehicule pentru distributia apei.
Investitiile in afacerea Cumpana au ajuns in prezent la peste 4 mil. euro, sursele de finantare fiind creditele bancare de la Banc Post si Banca Carpatica, potrivit lui Nita. Distributia apei plate in watercooler a cunoscut o dezvoltare puternica pe piata romaneasca in ultimii ani, aproape fiecare spatiu public fiind dotat cu un astfel de sistem. Cresterea de peste 25% a pietei de profil, inregistrata anul trecut, se va mentine si in acest an, potrivit jucatorilor din piata.
Vanzarile de apa naturala in sistem watercooler pe piata locala sunt estimate in prezent la 17-20 mil. euro. Liderul pietei de profil este compania La Fantana, cu vanzari estimate pentru acest an la 18 mil. euro pe pietele din Romania si Serbia. Afacerea La Fantana a fost vanduta in acest an fondului de investitii Innova Capital care a achizitionat 92% din companie.
Competitia pe piata de profil se intensifica odata cu intrarea unor imbuteliatori precum Perla Harghitei (Cristalina) pe un segment de nisa, cel al apelor minerale imbuteliate in watercooler. O alta companie de pe piata, Aqua Regis (imbuteliatorul apei Sapte Izvoare), a incheiat recent un parteneriat cu Perla Harghitei, pentru distributia produsului Cristalina (apa minerala decarbogazificata partial in watercooler).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO