Transformarea rafinariei Petromidia dintr-o companie sufocata de datorii intr-una cu vanzari de peste 1 miliard de dolari (780,7 milioane de euro) este un exemplu despre cum poate functiona privatizarea intr-o fosta tara comunista.
In 1999, Petromidia avea datorii de 340 milioane de dolari si era incapabila sa cumpere titei pentru procesare. Insa pana anul trecut, cu ajutorul unei restructurari care a adus automatizare si eficienta, cea mai mare rafinarie din Romania a generat vanzari de peste 1,2 miliarde de dolari. Veniturile si productia au crescut de peste trei ori, iar costurile de productie au coborat cu 65% in cei trei ani care au trecut de la vanzarea unui important pachet din actiunile rafinariei de stat catre Rompetrol Group BV, inregistrat in Rotterdam, Olanda.
Ritmul in care se privatizeaza activele de stat este, in Romania, printre cele mai lente din Europa Centrala si de Est, conform rapoartelor prezentate de institutiile financiare internationale, precum Fondul Monetar International si Banca Mondiala. Din teama fata de potentiala reactie a electoratului, guvernul a abordat cu prudenta procesul de privatizare.
In ultimii trei ani, Romania a colectat venituri de numai 190 milioane de euro (243 milioane de dolari) din privatizare. In schimb, Ungaria a obtinut doar anul trecut 380 milioane de euro dintr-o singura vanzare, cea a institutiei Postbank catre Erste Bank (Austria).
Iar de la caderea regimului comunist, in 1989, investitiile straine realizate in Romania au totalizat numai 10 miliarde de dolari, mai putin de jumatate decat cele atrase de Ungaria.
Sectorul energetic face parte dintre ariile economice in care privatizarea a fost deosebit de lenta. Compania petroliera dominanta, SNP Petrom SA, ramane in mainile statului. Incercarea initiala de a privatiza Petrom, in 1999, s-a soldat cu un esec, singurul interesat fiind grupul italian Eni SpA.
La vremea respectiva, Eni a oferit 50 milioane de dolari pentru un pachet de numai 4% din actiunile Petrom si a indicat ca va analiza posibilitatea majorarii participatiei dupa ce va evalua compania din interior. Insa oferta a fost respinsa de guvern, care a preferat mai degraba sa pastreze compania decat sa obtina un pret redus.
Jonathan Scheele, seful delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, considera ca, din cauza reticentei guvernului de a aborda ceea ce era un subiect foarte dificil in trecut, in prezent trebuie depuse mai multe eforturi.
In noiembrie 2000, guvernul a vandut un pachet de 70% din actiunile Petromidia companiei Rompetrol, la pretul de 50,1 milioane de dolari.
Unii politicieni romani l-au criticat pe directorul executiv si actionarul majoritar al Rompetrol, Dinu Patriciu, pentru ca si-ar fi utilizat relatiile politice ca sa cumpere mai usor activele de stat, dupa ce Guvernul a permis Petromidia, in toamna anului trecut, sa converteasca datorii fata de stat de 600 milioane de dolari in obligatiuni cu maturitate de pana la 20 de ani. Decizia a fost o priemiera pentru sectorul privat.
Dinu Patriciu, de formatie arhitect, este de acord ca relatiile politice au jucat un rol in succesul sau in afaceri, dar afirma ca totul a fost facut in mod deschis, in cadrul eforturilor de transforma Petromidia intr-o companie moderna. "Chiar din prima secunda am incercat sa cladim o companie transparenta, in stil occidental", a spus el.
Eric Florin Kish, un fost comandant de tanc din armata israeliana in varsta de 39 de ani, a fost forta motrice in redresarea Petromidia. Kish, angajat ca director general la inceputul anului 2001, este in prezent vicepresedinte al departamentului dezvoltare si achizitii al Rompetrol.
Dinu Patriciu spune ca l-a adus pe Kish la conducerea companiei deoarece era nevoie de o restructurare radicala pentru ca Petromidia sa mai poata rafina din nou titei. Rafinaria s-a inchis dupa caderea comunismului, fiind redeschisa din cand in cand, atunci cand se gaseau bani pentru cumpararea de titei.
Intrebat despre succesul Petromidia, Kish a respins ideea ca acesta ar avea legatura cu industria petroliera sau expertiza tehnica. "Nu-mi vorbiti despre presiune, temperatura sau alte date tehnice. Vorbiti-mi despre dolari - aceasta este limba pe care o inteleg", spune Kish.
Potrivit companiei, anul trecut au fost procesate 27,8 milioane de barili de titei, fata de 8,43 milioane de barili in 2000, iar costurile de productie au fost reduse de la 55 dolari/tona la 19,90 dolari/tona. Salariatii au beneficiat si ei de imbunatatirea situatiei rafinariei, salariile lunare ajungand, in medie, la 350 de dolari anul trecut, fata de 100 de dolari in 2000 si fata de media nationala de 140 de dolari din 2003.
Muncitorii sunt incredintati ca schimbarea situatiei este meritul Rompetrol. "De cand avem un proprietar privat, nu a trebuit sa ne mai intrebam daca primim salariul luna asta sau nu", spune Costica Grosu, lider sindical si angajat de 21 de ani la Petromidia.
Rompetrol a investit circa 166 milioane de dolari in modernizarea rafinariei, iar Eric Kish considera ca cea mai mare importanta a avut-o restructurarea proceselor de productie. "Daca nu schimbi obiceiurile vechi, pana si un miliard de dolari se poate pierde aici peste noapte", crede el.
Kish a scos din functiune tabloul de comanda manual si a adus computere tip handheld, PC-uri si Internet de mare viteza. La venirea sa in companie, Petromidia avea numai cinci calculatoare si o singura adresa de e-mail. Totodata, a inchis unitatile auxiliare care secatuiau resursele rafinariei, inclusiv pe cele de transport si mentenanta, externalizand aceste activitati pentru a realiza economii.
Petromidia a devenit acum activul principal din portofoliul de companii al Rompetrol, care ii estimeaza veniturile din 2003 la 1,2 miliarde de dolari, comparativ cu 300 milioane de dolari in 2000.
"Rompetrol este un foarte bun jucator de nisa", apreciaza Tamas Pletser, analist la institutia austriaca Erste Bank, citat de WSJ. El considera ca locatia Petromidia si produsele sale ii confera un avantaj in exporturile din regiune.
In acelasi timp, Pletser crede ca Petromidia ar putea deveni intr-o zi tinta de preluare pentru mogulii petrolului din regiune, precum OMV (Austria), OAO Lukoil (Rusia) sau MOL (Ungaria), care cauta o pozitie mai solida pe pietele Europei Centrale si de Est. OMV a cumparat o participatie de 25,1% la capitalul Rompetrol in 2002. Dinu Patriciu spune, insa, ca firma nu este de vanzare, "cel putin nu acum".
Traducere si adaptare Gabriel Taranu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
