Companii

ZF Live. Anca Elena Ştefan, manager al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan“: Avem discuţii cu agenţii de turism din Asia pentru a aduce investitori şi pacienţi la institutul Ana Aslan

Anca Elena Ştefan, manager al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan“

Anca Elena Ştefan, manager al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan“

Autor: Alexandra Cepăreanu

05.07.2018, 00:05 787

Pentru dezvoltarea brandului Ana Aslan există şi planuri pentru construirea unei noi clinici de tratament de cinci stele, o investiţie estimată la 6-7 mil. euro.

Anca Elena Ştefan, manager al Insti­tu­tului Naţional de Gerontologie şi Geria­trie „Ana Aslan“, a spus că institutul se află în discuţii cu agenţii de turism din ţări asia­tice, în încercarea de a atrage investitori, dar şi pacienţi străini la sediul din Otopeni al insti­tutului. „În prezent, suntem în discuţii cu agenţii de tu­rism din ţări asiatice, pentru că Asia este foar­te interesată de brandul Ana Aslan şi de institut şi suntem în discuţii cu ei în încercarea de a-i atrage aici“, a spus Anca Elena Ştefan, în cadrul emisiunii de business ZF Live. Institutul Naţional de Gerontologie şi Ge­ria­trie „Ana Aslan“ este cunoscut pentru cerce­tările demarate în ceea ce priveşte încetinirea procesului de îmbătrânire a celulelor din corpul uman. Institutul a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 12 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO