Constructii & Imobiliare

Oraşul în care au fost construite de patru ori mai multe locuinţe în 2015 faţă de anul precedent

Oraşul în care au fost construite de patru ori mai multe locuinţe în 2015 faţă de anul precedent
01.10.2016, 22:30 3110

Aproximativ 45.000 de locuinţe noi au împânzit anul trecut România, în contextul în care piaţa a fost dominată de programul Prima casă, unde preţul sub 60.000 de euro este cel mai important.

Iaşiul a consemnat cel mai mare avans faţă de 2014, depăşind borna de 1.300 de locuinţe finalizate. Astfel, în capitala Moldovei numărul de locuinţe cons­trui­te anul trecut a crescut de patru ori, aşa că, dacă în 2014 au fost ridicate 313 unităţi, în 2015 au fost livrate 1.349 de locuinţe noi, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, centralizate de revista Business Construct. Doar în 2009 numărul livrărilor a fost mai mare, respectiv 1.459.

Creşterea vine în contextul în care Iaşiul s-a dezvoltat mult în ultimii ani, atrăgând nume­roase companii, cele mai multe din domeniul IT. Numai anul trecut, oraşul din inima Mol­dovei a atras şase companii din acest sector, care au ocupat aproape 18.000 de metri pătraţi de birouri, făcând ca Iaşiul să se contureze ca un nou pol pentru industria IT.

Ca număr de locuinţe, Bucureştiul a ocupat pri­mul loc anul trecut, cu aproape 4.500 de unităţi finalizate, cu 34% mai mult decât în anul anterior, un record al ultimilor 20 de ani, care a dus Capitala la o cotă de 9% din tot ce s-a con­s­truit în România, după cum arată datele INS.

Cluj-Napoca reprezintă o situaţie para­doxală, deoa­re­ce, contrar rit­mului intens de dez­vol­tare a ora­şului, a numărului mare de studenţi anual (70.000) şi a dezvoltărilor de clădiri de birouri, volumul lo­cuin­ţelor finalizate anul trecut a fost în scădere faţă de 2014. 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO