Crypto Club

Crypto Club. Ce înseamnă fiscalizarea în crypto: persoanele fizice plătesc impozit de 10%, în timp ce persoanele juridice plătesc în funcţie de nivelul companiei

15.07.2022, 00:05 Autor: Alex Ciutacu

Investitorii interesaţi de active digitale au obligaţia să declare veniturile obţinute din criptomonede şi să plătească taxe în concordanţă cu legislaţia fiscală în vigoare, după cum a explicat Alina V. Popescu, doctor în drept şi lector universitar, cu o experienţă de peste 22 de ani în Ministerul Afacerilor Interne în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii organizate şi a fraudelor financiare. 

„În ceea ce priveşte aspectul fiscalizării în domeniul criptomone­delor o să facem o diferenţă între regimul fiscal aplicat persoanelor fizice şi cel aplicabil persoanelor juridice. La momentul actual este bine reglementat în ceea ce priveşte persoanele fizice, iar în ceea ce priveşte persoanele juridice aceste tranzacţii urmează regimul oricărei alte operaţiuni fiscalizate pe care o desfăşoară persoana juridică, res­pectiv tranzacţiile trebuie înregistrate ca atare în contabilitate şi se va impozita în funcţie de nivelul compa­niei respective“, a explicat Alina V. Popescu, doctor în drept şi lector universitar, în cadrul emisiunii Crypto Club, realizată de ZF în parteneriat cu Tradesilvania.com, platformă premium de investiţii digitale. 

Persoanele fizice care tranzacţio­nează criptomonede trebuie să ştie că au obligaţia de a declara veniturile din această sursă şi de a plăti un impozit de 10%. Trebuie menţionat că veniturile pe tranzacţie de până la 200 de lei nu se impozitează, cu condiţia ca aceste venituri să nu depăşească suma de 600 de lei întru-un an. 

„Obligaţia persoanei fizice este de a depune acea Declaraţie Unică în anul următor realizării veniturilor, până la data de 25 mai, fac această precizare întrucât au intervenit modificări succesive la Codul fiscal şi data depunerii declaraţiei este 25 mai a anului următor în care a fost realizat venitul“. 

Aceste venituri trebuie corelate cu toate celelalte veni­turi catalogate drept câştiguri extrasalariale, precum chirii sau dividende.

În cazul în care aceste venituri cumulate depăşesc echivalentul a 12 salarii minime pe economie, persoana fizică este obligată să plătească şi contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate. 

„În momentul în care veniturile din anul anterior din alte surse depăşesc echivalentul a 12 salarii minime pe economie se plăteşte şi contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate şi aici e o altă precizare: S-a modificat legislaţia şi trebuie să avem în vedere că pentru contribuţia de asigurări sociale trebuie să ţinem cont de salariul minim în plată la data depunerii Declaraţiei Unice“. 

Alina V. Popescu a discutat în cadrul emisiunii şi despre momentul în care tranzacţia este considerată impozabilă, în contextul în care mulţi investitori s-au întrebat în ultimii ani dacă un câştig trebuie impozitat în cazul în care sumele nu au fost retrase încă din platforma de tranzacţionare, ci reinvestite. 

„Există discuţii în practică, eu am să exprim opinia mea ca şi interpretare a legislaţiei, coroborată şi cu alte prevederi legale, nu doar cu cele din domeniul fiscal, şi-anume faptul că în momentul realizării tranzacţiei venitul respectiv este impozabil, indiferent dacă las banii în aplicaţie şi vreau să fac altă tranzacţie cu suma respectivă sau dacă vreau să cumpăr anumite bunuri în platformă“.

În caz contrar, expertul a atras atenţia că există riscul ca nedeclararea veniturilor pe motiv că acestea nu au fost încă retrase din platforma de tranzacţionare ar putea fi interpretată drept infracţiune. 

„Eu am realizat acel venit, deci din acel moment acele venituri devin sursă de impozitare. De ce spun asta? În caz contrar, corelat cu legislaţia din domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor, trebuie să avem în vedere că nedeclararea acelor venituri ar putea fi interpretată drept infracţiune de spălare a banilor, pentru că am realizat acele venituri şi făcând în continuare tranzacţii fără a le declara se poate interpreta ca fiind o disimulare a sursei veniturilor respective“. 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Trandesilvania