Producţia de materiale de construcţii, de la oţel, fier-beton sau ciment, este una dintre zonele care trebuie să se „înverzească“, astfel încât Europa să ajungă, aşa cum este ambiţia Comisiei Europene, un continent neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Dacă pentru producţia de oţel este clar că este nevoie de cuptoare electrice alimentate de energie verde, pentru alte materiale de construcţii este mai puţin clar cum se vor produce fără să polueze. Irina Odor, directorul comercial al Celco, este de părere că BCA (betonul celular autoclavizat) este materialul de construcţii al unui viitor sustenabil al sectorului.
„Acum, la 50 de ani de activitate şi în contextul global în care sustenabilitatea este într-adevăr o provocare pentru toată lumea, considerăm că industria pe care o reprezentăm, cea a producţiei de BCA, va reprezenta viitorul construcţiilor sustenabile“, a spus ea.
Compania cu afaceri de 46 mil. lei şi 262 de salariaţi a fost una dintre cele patru companii recertificate de firma de consultanţă şi audit Deloitte România, în cadrul programului Deloitte Best Managed Companies.
După ce anul trecut a primit certificarea pentru performanţa managementului, Celco s-a înscris şi în al doilea an. Procedura de recertificare are o metodologie care vizează o alocare de timp mai redusă, dar nu este o formalitate, a explicat Andrei Burz Pînzaru, partener Reff şi Asociaţii, la Gala Deloitte Best Managed Companies, organizată în parteneriat cu ZF. „În continuare are loc un interviu cu echipa de facilitatori şi se trec în revistă evoluţii relevante în cadrul companiei din ultimele 12 luni“, a spus el.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE