Eveniment

APIA: Modificarea taxei auto deschide usa importurilor masive de second hand

APIA: Modificarea taxei auto deschide usa importurilor masive de second hand

Click pentru imaginea marita

02.04.2008, 18:30 75

Noua taxa de mediu, care o va inlocui pe cea de prima inmatriculare la 1 iulie, deschide usa spre importuri masive de masini second hand si nu stimuleaza achizitia de autovehicule mai putin poluante, sustin reprezentantii importatorilor si producatorilor auto.
Noua taxa creste pentru toate autovehiculele noi cu motoare Euro 4 si scade la jumatate pentru cele care respecta standardele Euro 1 si Euro 2.
"Modificarea taxei actuale nu face altceva decat sa deschida usa importurilor masive de automobile second hand, actiune ce va avea efecte cu impact negativ asupra mediului, a traficului si a industriei auto din Romania", a declarat Brent Valmar, vicepresedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA), care mai detine si functia de director general in cadrul Porsche Romania, cel mai mare importator de pe piata locala.
Oficialii producatorului local spun insa ca noua taxa de mediu nu va influenta semnificativ evolutia vanzarilor, dar sustin ca noul sistem de taxare nu stimuleaza cumparare de masini mai putin poluante.
"Vanzarile Dacia nu vor fi influentate prea mult avand in vedere diferenta relativ scazuta", a declarat Constantin Stroe, vicepresedintele Dacia.
Astfel, pentru un Logan nou pe benzina cu motor Euro 4 de 1,4 litri, cu 75 CP, noua taxa de mediu va fi de 246 euro, fata de 161 de euro conform actualului algoritm. Pentru acelasi autoturism, dar echipat cu un motor de 1,6 litri noua taxa va fi de 387,6 euro, fata de 183,6 euro in prezent. Pentru un Logan cu motor diesel de 1,5 litri taxa auto va fi de 315 euro, fata de 172,1 euro dupa Codul fiscal actual.
"Noua modalitate de calcul nu ofera suficienta flexibilitate. Nu este corect ca taxa la modelul Logan diesel care emite 125g CO2/km sa fie cu aproape 70 de euro mai mare decat cea a modelului pe benzina de 1,4 litri care emite 166g CO2/km. Clientela din Romania trebuie stimulata sa cumpere automobile mai putin poluante", a subliniat Stroe.
In 2007 importurile de automobile second hand au fost de circa 130.000 de unitati, in crestere cu 24% fata de anul precedent, in timp ce importurile de autovehicule noi s-au apreciat cu 50%.
"Importurile de masini second hand din acest an se vor situa cel putin la nivelul anului trecut. Segmentul de piata cu cea mai ridicata rata de crestere va continua sa fie cel al masinilor de oras, in timp ce segmentul SUV-urilor noi va fi afectat, in schimb nu si cel al masinilor de teren second hand", a spus Valmar.
Majoritatea retelelor de dealeri ale importatorilor au anuntat in acest an investitii de mai multe zeci de milioane de euro in construirea de noi puncte de vanzare, urmarind dublarea celor din marile orase si extinderea in cele secundare.
"In acest an noua taxa nu va afecta planurile de extindere ale retelelor de distributie, dar daca piata va stagna sau va cunoaste un regres investitorii nu vor mai fi dornici sa realizeze investitii mari pe o astfel de piata", a subliniat Valmar.
Potrivit vicepresedintelui APIA, diviziile de second hand ale dealerilor si importatorilor, precum Weltauto din cadrul Porsche Romania sau BMW Company Cars, se vor orienta spre tranzactiile cu automobile din piata romaneasca.
Ministrul economiei si finantelor Varujan Vosganian a confirmat ca noul sistem de calcul al taxei auto a fost agreat de catre Comisia Europeana.
"Comisia Europeana nu a pus niciodata la indoiala importanta taxei pentru protectia mediului, ci modul de alcatuire a grilei de taxare care impiedica libera circulatie a marfurilor", a spus Vosganian.
Proiectul urmeaza sa fie supus dezbaterii publice inainte de a fi aprobat de Guvern.
Ministrul mediului Attila Korodi a declarat ca pentru automobilele care respecta normele Euro 3 si Euro 4 in formula de calcul a noii taxe proportia va fi de 30% dioxid de carbon si 70% alte noxe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO