Eveniment

ASE scoate la concurs peste 1.000 de locuri la buget şi taxă în a doua sesiune de admitere la licenţă

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Corina Mirea

02.09.2013, 20:37 1228

Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) organizează în perioada 3-7 septembrie a doua sesiune de înscrieri pentru admiterea în primul an de facultate, pentru care instituţia scoate la concurs aproape 1.250 de locuri la buget şi taxă.

ASE a ales ca în sesiunea din toamnă candidaţii să nu mai susţină examen scris, aceştia fiind departajaţi numai pe baza mediei de la bacalaureat.

Decizia de a elimina trierea candidaţilor pe baza unui examen scris vine după ce în prima sesiune de admitere din iulie tinerii nu s-au mai „înghesuit“ să îşi depună dosarele pentru una dintre cele 11 facultăţi ale ASE. În vară, pentru cele 5.200 de locuri scoase la concurs s-au înscris numai aproape 3.400 de absolvenţi de bacalaureat.

„Interesul tinerilor pentru ştiinţele economice, pentru ASE în special sau drept a fost întotdeauna mare, indiferent de condiţiile de admitere. Eu cred că acum candidaţii încep să se reorienteze, se diminuează interesul exagerat din ultimii ani pentru ştiinţele economice pentru că cerea de pe piaţă pentru joburi în acest domeniu este tot mai scăzută. Începem să experimentăm ceea ce se întâmplă în alte ţări, unde ingineria revine în topul domeniilor care pot crea cele mai multe locuri de muncă“, este de părere analistul economic Aurelian Dochia.

Anterior, în anii universitari 2011-2012 şi 2012-2013 conducerea ASE a mai decis eliminarea examenului scris, pentru ambele sesiuni de admitere, însă pe motiv că selecţia candidaţilor aducea mai puţini înscrişi la locurile cu taxă. Iar anul acesta pentru admiterea din vară instituţia a reluat departajarea candidaţilor pe baza examenului, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care şi numărul de candidaţi a scăzut semnificativ.

Aurelian Dochia mai spune că şi în anii următori această situaţie va perpetua, astfel că se va ajunge la un echilibru între resursele tinere care studiază ştiinţe economice şi cele care se îndreaptă către alte domenii-cheie ale economiei, nivel care va fi departe însă de maximul pe care şcolile cu profil economic l-au înregistrat în ultimii ani.

Dintre cele 17 specializări din cadrul ASE, doar trei mai au un total de 31 de locuri disponibile la buget în sesiunea de toamnă (administrarea afacerilor în limba franceză, administrarea afacerilor în limba germană şi limbi moderne aplicate).

La taxă, ASE a scos la concurs 1.218 locuri la toate cele 17 specializări, cele mai mari şanse de admitere fiind la management (203 locuri vacante), administrarea afacerilor în comerţ (188 de locuri) şi economie şi afaceri internaţionale (152 de locuri vacante), potrivit informaţiilor de pe site-ul instituţiei.

De asemenea, pentru admiterea la master ASE a scos la concurs 1.331 de locuri la buget şi taxă (pentru toate cele trei tipuri de studii de master – de cercetare, profesional complementar şi profesional de specializare).

Admiterea în primul an de master se va face şi în sesiunea de înscrieri din toamnă (organizată în perioada 3-5 septembrie) pe baza unui examen grilă.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO