Eveniment

Audit privind planul de reorganizare a rafinariei

13.01.2005, 00:00 52



Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) urmeaza sa selectioneze o firma specializata care va realiza un audit economico-financiar al rafinariei Rafo pentru stabili daca planul de reorganizare al societatii va duce la redresarea acesteia.



"Auditul va fi realizat pentru a stabili impactul planului de reorganizare asupra mediului economic intern si, in special, din domeniul produselor pertoliere, implicatiile acestuia cu privire la recuperarea creantelor statului, precum si perspectivele reale de redresare a debitorului", spun reprezentantii AVAS.



Procedura de reorganizare judiciara a rafinariei a fost aprobata de Tribunalul Bacau in aprilie 2004. Procedura a fost deschisa la cererea societatii, care a solicitat si continuarea activitatii pe baza de plan si conducerea in tot a activitatii sale, precizeaza AVAS.



Planul de reorganizare a fost confirmat de judecatorul sindic care a instiintat AVAS. La randul sau, Autoritatea a atacat prin recurs incheierea data de judecatorul sindic.



"Astfel, valabilitatea planului de reorganizare va fi stabilita abia dupa pronuntarea instantei de judecata prin decizie definitiva si irevocabila", spun reprezentantii AVAS.



Oficialii Rafo au anuntat ca isi vor prezenta pozitia referitoare la suspendarea planului de reorganizare al rafinariei astazi in cadrul unei conferinte de presa.



Reprezentantii Balkan Petroleum, actionarul majoritar al rafinariei, declarau la sfarsitul anului trecut ca planul de reorganizare prevede ca statul sa detina, in urma conversiei datoriilor in actiuni, o participatie de circa 62% din noua unitate Rafo-Carom. Compania doreste sa aiba va solicita drept de preemptiune pentru rascumpararea acestor actiuni. Aceasta solutie a fost respinsa de fostul ministru de finante Mihai Tanasescu.



De altfel, autoritatile romne s-au angajat, prin scrisoarea suplimentara de intentie transmisa Fondului Monetar International la prima evaluare a acordului cu institutia internationala, sa nu accepte un plan de reorganizare pentru Rafo.



"Minsiterul Finantelor si creditorii detinuti de stat vor insista pentru continuarea procedurilor de faliment la cea de-a doua mare rafinarie si se vor opune oricarui fel de reorganizare judiciara, fuziune, achizitie sau alta schema in acest sens", se spune in documentul remis conducerii FMI.



Oficialii Balkan Petroleum sustineau atunci ca volumul datoriilor creste in fiecare luna, prin adaugarea de penalitati la sumele initiale.



Conform datelor de la Ministerul de Finante, Rafo avea la finele lui 2003 datorii in valoare de peste 15.000 miliarde de lei (365 de milioane de euro) si a inregistrat la finalul anului pierderi de aproape 6.000 de miliarde de lei (145 milioane de euro), la o cifra de afaceri de 18.448 miliarde de lei (448 milioane de euro).



Rafinaria din Onesti a fost privatizata in 2001, cand 60% din actiuni au fost cumparate, pentru 7,48 milioane de dolari, de Imperial Oil, apartinand lui Corneliu Iacobov, si Canyon Servicos din Portugalia.



In octombrie 2003, Balkan Petroleum Ltd din Marea Britanie a devenit actionar la Rafo, preluand 48,91% din actiunile rafinariei de la Canyon Servicos. La finele anului trecut, participatia firmei britanice a ajuns la 97,82% din totalul actiunilor, in urma transferarii a 74,5 milioane actiuni detinute de firmele Canyon Servicos Ltd si Imperial Oil.



Potrivit Balkan Petroleum, firma este detinuta in proportie de 50% de firma VGB, restul actiunilor fiind in posesia unui fond de investitii - Central European Petroleum.





 



Toate persoanele cercetate, date in consemn la frontiera



Toate cele 19 persoane cercetate in cazul Rafo, de catre procurori ai Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sunt date in consemn la frontiera, a declarat ieri procurorul general al Romaniei, Ilie Botos.



In aceasta situatie, la inceputul saptamanii, pe Aeroportul International Henri Coanda, autoritatile au impiedicat iesirea din tara a fostului director general al Rafo Onesti, Toader Gaureanu, si a omului de afaceri Constantin Margarit, actionar al VGB Impex SRL.



Potrivit lui Ilie Botos, timp de noua luni s-au facut investigatii preliminare in acest caz. Incepand de saptamana viitoare, aceasta ancheta, care a fost declansata ca urmare a sesizarilor SRI si Oficiului pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, "se va face la vedere".



Intrebat daca persoanele implicate in cazul Rafo au lezat prin actiunile lor siguranta nationala, fapt ce a determinat actiuni ale SRI, Ilie Botos a spus doar ca informatiile au relevat infractiuni de criminalitate organizata si de criminalitate economico-financiara.



Totodata, procurorul general al Romaniei a afirmat ca in acest caz s-au luat masuri de indisponibilizare a bunurilor persoanelor cercetate pentru recuperarea prejudiciului produs de acesta.



Procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie au continuat ieri audierile in cazul Rafo, ei convocand-o pe Cristina Nicolae, referent pe probleme de mediu, care a raspuns unor intrebari legate de investitii.



O alta persoana citata a fost Robert Neagoe. Pentru ca acesta nu s-a prezentat la audieri, procurorii vor emite un mandat de aducere pe numele lui. In cursul zilei, este asteptat la Parchet si Stan Popa.



Procurorii vor audia, in cursul acestei saptamani, mai multi functionari ai fostului APAPS, urmand sa le comunice si actionarilor grupului de firme VGB invinuirile in acest dosar.



Eugen, Octavian si Alexandru Iancu - actionari la VGB - sunt urmariti penal pentru evaziune fiscala, delapidare, abuz in serviciu, procurorii urmand sa dispuna - atat in cazul lor, cat si al celorlalti 19 invinuiti in dosarul 171/P/2003 - cercetarea si pentru savarsirea infractiunilor de spalare de bani, inselaciune si asociere in vederea comiterii de infractiuni, informeaza parchetul instantei supreme.



Procurorii ii vor audia, in urmatoarele zile, pe unii reprezentanti ai fostului APAPS, care au facut parte din comisia de licitatie privind preluarea pachetului majoritar de actiuni de la Rafo Onesti.



Vineri, au fost chemati la audieri fostul director general al Rafo Onesti, Toader Gaureanu si omul de afaceri Constantin Margarit, ei putand prezenta si documente in raport de acuzatiile aduse.



In acest caz vor mai fi audiate si persoanele implicate in relatiile comerciale si financiare derulate intre SC Rafo Onesti, SC Carom Onesti si celelalte societati, a adaugat sursa citata.



Ancheta - care vizeaza circuitele financiare intre cele doua rafinarii si mai multe firme - a inceput in septembrie 2004, prin solicitarea si ridicarea de documente, identificarea firmelor, persoanelor si relatiilor comerciale in cauza.



Ancheta vizeaza stabilirea relatiile comerciale ale Rafo cu grupul de firme VGB si Dany Group, modalitatile de plata, precum si cazurile de restituire a unor sume cuprinse intre trei miliarde si 88 de miliarde de lei de la VGB Oil catre persoane fizice cu motivatia "restituire creditare firma". Cercetarile vor mai urmari modalitatile in care acciza evidentiata si taxa de drum rezultata in urma procesarii nu au fost virate bugetului de stat, prejudiciul momentan stabilit fiind de aproximativ trei mii de miliarde de lei.
miruna.lebedencu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO