Eveniment

Aviz negativ pentru privatizarea Loteriei

31.05.2006, 00:00 19

Comisia pentru politica economica a Camerei Deputatilor a dat aviz negativ Ordonantei de Guvern pentru privatizarea companiilor nationale Imprimeria Romana si Loteria Nationala. In absenta reprezentantilor Ministerului Finantelor si Ministerului Justitiei - care a determinat amanarea in repetate randuri a dezbaterii ordonantei respective -, presedintele Comisiei, Mihai Tudose (PSD), a supus la vot propunerea sa de avizare negativa a proiectului legislativ. Cu 7 voturi "pentru", 6 "impotriva" si o abtinere, propunerea legislativa a primit aviz negativ, urmand sa fie supusa dezbaterii plenului Camerei in consecinta. Senatul a adoptat varianta potrivit careia cate 25% din actiuni pot fi detinute de alti actionari in afara statului (20% pentru alimentarea Fondului Proprietatea si 5% pentru listarea la bursa). Dupa ce Senatul a adoptat aceasta varianta, Ministerul Justitiei a transmis Comisiei economice a Camerei, la inceputul lunii aprilie, o adresa in care informa ca apreciaza ca oportuna solutia ca doar cota de 20% sa faca obiectul detinerii de catre alti actionari in afara de statul roman (respectiv cota aferenta alimentarii Fondului Proprietatea). Daca avizul negativ dat marti de Comisia economica se va transforma in vot negativ in plenul Camerei, va face imposibila alimentarea Fondului Proprietatea cu pachetele de actiuni de 20% de la cele doua companii. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO