Eveniment

BCR da startul scaderii dobanzilor la credite

24.05.2004, 00:00 37

Banca Comerciala Romana (BCR) a hotarat vineri micsorarea dobanzilor percepute la creditele de consum acordate populatiei. Aceasta hotarare se aplica atat creditelor contractate in lei, cat si celor in valuta.
"Suntem aproape la jumatatea anului si, din pozitia de lider al sistemului financiar-bancar, credem ca este momentul potrivit pentru un raspuns pozitiv la semnalele primite din partea pietei", a declarat Gabriel Licuriceanu, director la Directia Depozite si Dezvoltare Produse Retail.
BCR, cea mai mare banca din sistem, detinand o cota de piata de peste 30%, este prima institutie de credit care a reactionat la datele publicate recent privind evolutia nesperat de buna a principalilor indicatori economici.
Cel mai important dintre acestia, rata inflatiei, a inregistrat in luna aprilie o valoare mult sub asteptarile specialistilor, de numai 0,6%. Astfel, de la inceputul anului, inflatia a fost de 2,8%.
In aceste conditii o scadere a dobanzilor practicate de banci era iminenta, desi banca centrala a incercat sa amane momentul acestei miscari, temandu-se de o crestere puternica a deficitului de cont curent.
Astfel, noile dobanzi practicate de BCR la creditele acordate populatiei pentru cumpararea de bunuri de uz casnic si personal, de autovehicule noi si rulate si la creditele de trezorerie (creditul pentru nevoi personale, creditul punte, cel pentru plata unor tratamente medicale si pentru plata unor forme de scolarizare) sunt: 26,9% pe an pentru creditele pe termen scurt (pana la un an) si 27,9% pe an pentru cele pe termen mediu (cu scadenta intre 1 si 5 ani).
In cazul creditelor cu dobanda fixa, aceasta este de 24,9% pe an atat pe termen scurt, cat si pe termen mediu.
Pentru creditele ipotecare in valuta ce se acorda incepand cu 21 mai 2004, BCR a scazut dobanda cu un punct procentual, astfel incat aceasta este acum de 9,2125% pe an in cazul noilor imprumuturi in dolari si de 9,177% pe an in cazul celor in euro.
Dobanda pentru imprumuturile imobiliare este de 9,5% pe an, atat in cazul creditelor acordate in dolari, cat si la cele in euro.
Dobanda la creditele in valuta acordate pentru nevoi personale, precum si pentru achizitionarea de autovehicule noi si rulate si de bunuri de uz casnic si personal din import, este de 10,6% pe an, atat pe termen scurt, cat si pe termen mediu.
La creditele in lei destinate investitiilor imobiliare (cumparari, construiri, amenajari, extinderi, reparatii de locuinte si cumparari de teren intravilan) dobanda este de 23% pe an.
Totodata, BCR a extins, de la 3 la 5 ani, perioada maxima de rambursare a creditelor pentru nevoi personale.
Ramane de vazut cat le va lua celorlalti mari jucatori pentru a urma exemplul BCR. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO