Eveniment

Care sunt avantajele şi dezavantajele noului sistem de compensare a medicamentelor

14.07.2010, 23:45 371

"Este puţin forţat acest nou sistem de compensare. În ceea ce măpriveşte, de câteva săptămâni primul lucru pe care îl întreb cândun pacient intră în cabinet este cum stă cu banii", spune SimonaSopov, medic de familie din Tulcea.
Declaraţie ei vine în contextul în care de la 1 iulie a intrat învigoare un nou sistem de compensare a medicamentelor, ca soluţiegăsită de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) lareducerea cheltuielilor cu sănătatea.
CNAS, care controlează fonduri de 3,7 miliarde de euro anual, apropus un sistem prin care medicamentele sunt decontate în funcţiede cel mai mic preţ dintr-o clasă terapeutică şi care are ca scoppromovarea medicamentelor ieftine, adică a medicamentelorgenerice.
Cheltuielile cu medicamentele compensate, pentru care sunt alocatefonduri de aproape 0,5 mld. euro, adică 13% din totalulcheltuielilor din sănătate, au crescut puternic în ultimii ani însăpe seama produselor scumpe. În aceste condiţii, produsele scumpe auajuns la 60% în totalul consumului, în condiţiile în care pe planeuropeană ponderea este mult mai mică.

Ce s-a modificat
CNAS a centralizat medicamentele în funcţie de afecţiunile pe carele tratează în grupe pe care le-a numit clustere, iar apoi înfuncţie de produsul care corespunde dozei zilnice necesare astabilit un preţ de referinţă.
Concret, dacă un produs este inclus pe lista de compensare de 50%,statul compensează jumătate din preţul produsului de referinţă, iarorice depăşire a acestui nivel este suportată de pacient.
Pe listele de compensare de 50% şi 90% afectate de aceste noireglementări intră peste 2.000 de medicamente, iar potrivit datelorCNAS, la 25% dintre acestea coplata pacienţilor a crescut în mediecu 15-20%, la 25% a scăzut, iar la restul s-a menţinut.
Instituţia doreşte ca prin aceste reglementări pacienţii să meargăla medic şi să obţină noi tratamente, mai ieftine, întrucât spunecă au existat medici care au prescris medicamente scumpe înexces.
Medicii spun că există posibilitatea de a schimba tratamentul, însănu întotdeauna. "Dacă sunt omoloage mai ieftine, se poate faceschimbarea, însă pacienţii trebuie reevaluaţi, ceea ce presupune oconsultaţie. Eu mi-am avertizat pacienţii că vor plăti mai mult",spune Sopov. Ea este de părere că măsura implementată de CNAS îşiva atinge scopul, adică va reduce consumul de medicamente scumpe,însă efectele pe termen lung, de 15-20 de ani, nu vor fi beneficepopulaţiei, pentru că o parte importantă din medicamentele ieftinesunt învechite şi se poate ajunge în situaţia în care tratamentulprescris să fie cel de acum 20 de ani.
Pe de altă parte, pacienţii spun că o parte dintre acestemedicamente ieftine, deşi sunt înregistrate în România, nu se maigăsesc pe piaţă şi că la medicamentele prescrise pe tratamentelevechi există cazuri în care coplata a crescut puternic, chiar şi cu800%.
Asociaţiile pacienţilor au dat exemplul unei doamne în vârstă cuafecţiuni cardiovasculare care după 1 iulie plăteşte cu 62% maimult pe o reţetă, respectiv cu 64,3 lei. O altă persoană dinprovincie care cumpără medicamente pentru părinţi se confruntă cuaceeaşi situaţie.
"Până acum dădeam în jur de 200 de lei pe lună, iar acum am dat 400de lei. Ni s-a spus de către medic că nu putem schimba tratamentul,pentru că nu ar da aceleaşi rezultate", spune Vali C. dinprovincie.

Mai existau şi alte modalităţi de limitare a consumuluide medicamente scumpe?
Eugen Nicolăescu, ministru al sănătăţii până în decembrie 2008,spune că problema consumului de medicamente ar fi putut firezolvată printr-un sistem informatic care să ţină evidenţaprescrierilor, iar orice exces ar fi putut fi observat dintimp.
Pe de altă parte, el este de părere că existenţa unor protocoaleterapeutice, adică a unor ghiduri care să surprindă paşii urmaţi înorice afecţiuni şi tratamentul prescris ar fi fost de asemeneaextrem de folositor.
În România există astfel câteva ghiduri, însă, potrivit luiNicolăescu, nu sunt suficiente ca şi număr.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO