Eveniment

Comisia europeană dă dreptate Ziarului Financiar: Investiţiile de la buget au fost sub aşteptări

Comisia europeană dă dreptate Ziarului Financiar: Investiţiile de la buget au fost sub aşteptări

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

10.11.2011, 15:50 374

Comisia Europeană a confirmat ceea ce Ziarul Financiar a publicat în urmă cu două zile: cheltuielile de capital de la buget, care cuprind majoritatea investiţiilor, vor înregistra în 2011 o creştere mai modestă decât se estima iniţial, instituţia notând de asemenea că Guvernul a reuşit economii peste aşteptări prin reducerea mai rapidă a personalului din sectorul public.

CE estimează un deficit bugetar de 4,9% din PIB pentru acest an pe metodologia ESA, care include pierderile companiilor de stat, faţă de 6,9% din PIB în 2010, potrivit prognozei economice de toamnă a executivului european.

CE anticipează că veniturile totale ale statului vor creşte pe ansamblul acestui an comparativ cu nivelul din 2010, deşi au dat semne de "subperformanţă" în iulie şi august.

Veniturile din TVA şi accize au fost peste aşteptări în primul semestru, datorită unei mai bune colectări, însă au dezamăgit în execuţia bugetară de la sfârşitul lunii august.

Veniturile nefiscale au fost de asemenea sub estimări, dar ceilalţi indicatori evoluează în linie cu aşteptările, notează CE.

Vedeţi aici o analiză a cheltuielilor reale făcute de guvernul României în 2010 şi în prima jumătate a lui 2011.

Pe partea de cheltuieli, economiile sunt peste aşteptări în opinia Comisiei datorită performanţelor mai bune ale costurilor cu personalul, în urma unei reduceri mai rapide decât se anticipa a numărului angajaţilor din sectorul public.

Cheltuielile de capital au fost de asemenea sub estimări în primele opt luni ale anului şi vor înregistra, pe ansamblul întregului an, o creştere mai modestă faţă de proiecţiile iniţiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO