Eveniment

Frauda bancara de 69 mil. euro si 72 de persoane deferite justitiei

05.07.2005, 19:29 52

Parchetul National Anticoruptie a verificat rulaje de credite de aproximativ 600 de milioane de lei (6.000 de miliarde lei vechi), anchetatorii indentificand o frauda bancara de 240 de milioane de lei (2.400 de miliarde de lei vechi sau 69 mil. euro), in care au fost implicate 72 de persoane, care au fost deferite justitiei.

Procurorii Sectiei a II-a din cadrul Parchetului National Anticoruptie au finalizat urmarirea penala fata de functionari bancari si administratori de societati comerciale din Bucuresti, pusi sub invinuire in dosarul privind acordarea ilegala de credite si neurmarirea utilizarii acestora conform destinatiilor de catre Centrala Bancii Comerciale Romane (BCR), Romanian International Bank (RIB) si Banca Romaneasca SA, informeaza Biroul de presa al PNA.

Complexitatea dosarului este relevata de valoarea deosebit de mare a rulajului creditelor obtinute ilegal - 585,6 milioane lei (5.856 de miliarde de lei vechi), de numarul persoanelor implicate in activitatea infractionala - 72 de invinuiti, de cuantumul prejudiciului constatat - peste 243,1 milioane de lei (2.431 de miliarde de lei vechi), timp de doi ani echipa de procurori, ofiteri de politie judiciara si specialisti efectuand investigatii.

Credite in valoare de 192,6 milioane de lei (1.926 de miliarde de lei vechi) au fost obtinute de la sucursale ale bancilor mentionate in Bucuresti de catre doua grupuri a cate cinci societati comerciale - reprezentate de Ion Marin si Gabriel Viorel Mattyas, controlate insa de invinuitul Paul Petre Tirdea.

Dosarul a fost intocmit ca urmare a sesizarilor privind frauda produsa in cadrul BCR - Sucursala Novaci, in perioada ianuarie 2002 - 30 aprilie 2003, prin acordare de credite in conditii nelegale sau cu incalcarea normelor bancare in valoare de peste 78,8 milioane de lei (788 de miliarde de lei de lei vechi).

Potrivit PNA, activitatea infractionala a fost posibila ca urmare a implicarii efective - prin actiune sau inactiune - a unor functionari bancari de la BCR, RIB si Banca Romaneasca, insarcinati cu analiza, instrumentarea, intocmirea documentatiei, acordarea si aprobarea a peste 350 de credite, in cuantum de 192,6 milioane de lei (1.926 de miliarde de lei vechi).

In creditarea ilegala a firmelor apartinand lui Gabriel Viorel Matyas si Ion Marin, dar aflate sub controlul si coordonarea directa a lui Paul Petre Tirdea, s-au implicat atat ofiteri de credite si sefi ai serviciilor de creditare, dar mai ales membri ai Comitetelor de credite si ai Comitetelor de directie, precum si directori ai mai multor Directii din centralele bancilor care fac obiectul prezentei cauze penale.

In circuitul finaciar-bancar ilicit au mai fost atrasi un vicepresedinte al Bancii Comerciale Romane, directorul Directiei de metodologie si managementul riscului, directorul Directiei de analiza clientela, directorul Directiei politici de credite si recuperare creante extrabilantiere, toate din Centrala BCR, precum si un vicepresedinte al Romanian International Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO