Eveniment

Galopul consumului continuă şi în mai. De zece luni creşterea este de peste 10%

Galopul consumului continuă şi în mai. De zece luni...

Autor: Cristina Roşca

06.07.2016, 00:07 1395

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cel mai important indicator pentru consum, a crescut în luna mai cu 15,8% în serie brută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, continuând astfel avansul de două cifre început în august 2015. Spre deosebire de anul trecut însă, când avansul era susţinut doar de vânzările de alimente, care galopau ca urmare a reducerii TVA de la 24% la 9% începând cu 1 iunie anul 2015, în 2016 toate trei categoriile susţin creşterea. Astfel, în luna mai 2016 consumul per ansamblu a crescut cu aproape 16% pe fondul unui avans de 20% al vânzărilor de alimente, dar şi de 14,5% la nealimentare şi de 12,1% la carburanţi. Vânzările de cosmetice, haine, electronice şi mobilă au avansat puternic în acest an şi pe fondul măsurilor de relaxare fiscală, cum este cazul reducerii cotei generalizate a TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016. Majorarea salariului minim a jucat la rândul său un rol important în revenirea consumului.

„Măsurile de relaxare fiscală au afectat consumul în mod pozitiv. Vedem că acum clientul nu mai aleargă după preţ. Se uită într-adevăr la oferte, dar analizează şi serviciile adiacente şi caracteristicile produsului. Acum trei ani orice ofertă de preţ era suficientă pentru a crea o nebunie. Lumea este acum mai liniştită şi mai încrezătoare, iar asta se vede în consum”, spune Dragoş Sîrbu, CEO-ul Flanco, al doilea cel mai important jucător din retailul electro-IT, cu afaceri estimate pentru acest an la 900 de milioane de lei. Piaţa de electro-IT a fost una dintre cele mai afectate de criză, pierzând circa jumătate din valoare în primii ani de criză, pentru a-şi reveni apoi, iniţial timid şi ulterior în forţă. Dragoş Sîrbu afirmă că în primele cinci luni din an piaţa de electro-IT a avut un avans de circa 17%. Creşterea este în linie cu cea anunţată de INS pentru pri­mele cinci luni la produse nealimentare.

În continuare, cel mai puternic avans al consumului apare la produse alimentare, care încă se bucură de reducerea TVA de la 1 iunie 2015. Efectul acestei măsuri de relaxare fiscală ar putea să se fi estompat luna trecută, iar acest lucru urmează să se vadă în cifrele INS. Deşi se aşteptau la o diminuare a avansului, producătorii vorbesc însă de menţinerea trendului ascendent. „Reducerea TVA şi controalele realizate de stat au ajutat la echilibrarea pieţei şi la albirea ei. Se simte o revenire a consumului, însă piaţa noastră, a cărnii de pasăre, îşi va menţine sezonalitatea. Noi la jumătatea anului avem un avans de 11% în volum, însă nu îl punem doar pe seama consumului, ci şi pe seama unor măsuri interne luate în companie”, spune Grigore Horoi, preşedintele grupului de firme Agricola Bacău. El afirmă că în viitor consumul va continua să crească însă.

 

Cum se calculează cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul

Cifrele anunţate de INS privind evoluţia cifrei de afaceri în comerţul cu amănuntul se calculează pornind de la un eşantion de 1.600 de companii – operatori economici care au ca activitate principală comerţul cu amănuntul, potrivit reprezentanţilor INS. Astfel, atât lanţurile de hipermarketuri, supermarketuri, magazine mici alimentare, dar şi magazine de mobilă, bricolaj şi electroIT, furnizează lunar către INS cifra lor de afaceri. În eşantionul celor 1.600 de companii sunt incluse atât firme cu peste 50 de angajaţi cât şi firme cu mai puţini angajaţi. Primele rămân în permanenţă în eşantion, pe când cele din urmă sunt selectate prin sondaj la începutul anului şi furnizează date timp de un an. Cele mai multe companii din eşantion sunt cele cu peste 50 de angajaţi, însă toate firmele incluse furnizează lunar cifra de afaceri totală obţinută. Ulterior, INS calculează, cu ajutorul unui algoritm evoluţia cifrei de afaceri. Se ia în calcul cifra de afaceri deflatată, în condiţii comparabile, adică se elimină influenţa preţurilor. Totuşi, se ia în calcul expansiunea, care poate influenţa puternic rezultatul în contextul în care anual reţelele de hipermarketuri, supermarketuri, magazine de tip discount deschid 150-250 de magazine. Datorită cifrei de afaceri de sute de milioane de euro sau chiar peste 1 mld. euro, datele anunţate de aceste reţele sunt cele care influenţează cel mai puternic vânzările totale, mult mai mult decât cele comunicate de micile magazine care au avut cel mai mult de suferit în criză.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO