Eveniment

Germania e gata sa ajute Airbus

13.06.2005, 19:24 13

Germania este pregatita sa acorde 650 de milioane de euro pentru sustinerea cheltuielilor de cercetare si dezvoltare a noului avion Airbus A350, desi nu s-a luat nici o decizie oficiala in legatura cu alocarea acestor fonduri, relateaza Bloomberg. "Pana acum, compania Airbus nu a facut nici o cerere oficiala catre guvernul german pentru acordarea unui ajutor financiar," a declarat Ditmar Staffelt, coordonatorul pe probleme spatiale al guvernului german. Airbus, cel mai mare producator mondial de avioane, a declarat in luna aprilie a acestui an ca va cere suport financiar Germaniei, Marii Britanii, Frantei si Spaniei, dupa ce se va rezolva disputa din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului, intentata de concurentul sau american Boeing. Aceasta disputa pune in pericol resursele de finantare ale celor mai mari producatori mondiali de avioane, afectand capacitatea lor de inovatie. Obiectul acestui proces sunt fondurile in valoare de 5 miliarde de dolari (4,08 miliarde de euro) de care s-a bucurat Boeing si cele de 1,7 miliarde de dolari (1,4 de miliarde de euro) de care a beneficiat rivalului sau european, Airbus.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO