Eveniment

Guvernul japonez vrea să redeschidă cea mai mare centrală nucleară din lume

Guvernul japonez vrea să redeschidă cea mai mare...

Autor: Andreea Tobias

27.12.2023, 11:39 310

Autoritatea japoneză de reglementare nucleară a ridicat miercuri dreptul de veto impus în urmă cu doi ani centralei nucleare Kashiwazaki-Kariwa, considerată cea mai mare centrală nucleară din lume. Centrala fusese deconectată după dezastrul de la Fukushima.

Centralei nucleare Kashiwazaki-Kariwa, operată de Tokyo Electric Power (TEPCO), i se permit astfel măsuri pentru a obţine permisiunea locală de repornire, relatează Reuters.

TEPCO este nerăbdătoare să repună în funcţiune cea mai mare centrală nucleară din lume pentru a reduce costurile de operare, dar repornirea are încă nevoie de acordul guvernelor locale din prefectura Niigata, oraşul Kashiwazaki şi satul Kariwa, unde se află aceasta.

Nu se ştie când s-ar putea întâmpla acest lucru.

Cu o capacitate de 8.212 megawaţi (MW), centrala a fost deconectată din 2012, după ce dezastrul de la Fukushima, produs cu un an înainte, a dus la închiderea tuturor centralelor nucleare din Japonia la acea vreme.

În 2021, Autoritatea de Reglementare Nucleară (NRA) a interzis TEPCO să mai opereze Kashiwazaki-Kariwa, singura sa centrală atomică funcţională, din cauza unor încălcări ale normelor de siguranţă, inclusiv neprotejarea materialelor nucleare şi a unor paşi greşiţi în urma cărora un membru neautorizat al personalului a avut acces la zone sensibile ale centralei.

Invocând îmbunătăţiri ale sistemului de management al siguranţei, NRA a ridicat miercuri dreptul de veto care a împiedicat TEPCO să reia activitatea.

În urma acestei decizii, TEPCO a declarat că va continua eforturile pentru a recâştiga încrederea comunităţii locale şi a societăţii în general, în timp ce secretarul-şef al cabinetului japonez a declarat că guvernul va face partea sa pentru a sprijini acest proces.

Japonia, săracă în resurse, este dornică să pună în funcţiune mai multe dintre centralele sale nucleare pentru a-şi reduce dependenţa de combustibili fosili importaţi, cum ar fi gazul natural lichefiat (GNL).

Institutul de Economie Energetică din Japonia (IEEJ) a prognozat săptămâna trecută că importurile de GNL ale Japoniei vor scădea la 58,5 milioane de tone metrice în anul fiscal 2024/25, de la 64 de milioane de tone estimate pentru acest an.

Japonia are în prezent un total de 27 de reactoare nucleare închise definitiv, alte 21 dezactivate temporar (inclusiv cele 7 de la Kashiwazaki-Kariwa) şi alte 12 operaţionale, conform EFE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels