Eveniment

Inflaţia a ajuns sub creşterea salariilor. Un semn bun după ultima criză. În septembrie faţă de septembrie a anului trecut câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,7%, în vreme ce inflaţia a fost de 8,8%

Inflaţia a ajuns sub creşterea salariilor. Un semn bun...

Autor: Iulian Anghel

19.11.2023, 09:31 1637

S-ar spune, aşadar, că am depăşit încă o criză Dar nu e chiar aşa.

În octombrie curent, faţă de septembrie, inflaţia a scăzut în România de la 8,8% la 8,1%. Dar rămâne cu una din cele mai mari rate ale inflaţiei din UE. Germania, etalonul economic al Uniunii Europene, a ajuns la o inflaţie de sub 3%. În condiţiile în care peste jumătate din veniturile rezidenţilor români se duc pe mâncare, problema inflaţiei rămâne.

Inflaţia scade, pe datele anuale. Dar, din octombrie, faţă de septembrie, preţurile în pieţe sau în supermarketuri au crescut cu 0,6%. Într-o singură lună, aşadar. Şi cu 8% în octombrie prezent faţă de octombrie 2022. Salariile cresc şi ele, spun statisticile. Doar că salariile nu cresc la fel. Unora le cresc, altora nu le cresc, dar firul de ceapă în piaţă costă la fel şi pentru unul şi pentru altul.

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,7%. Adică peste inflaţie. Dar Banca Naţională nu vrea cu niciun chip să ducă în jos dobânda cheie de 7%. Pentru că membrii consiliului de administraţie al BNR cred că măsurile luate de guvern, multe din ele cu vădită ţintă electorală, vor reaprinde inflaţia.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Power Summit’24
AFACERI DE LA ZERO