Preşedintele Klaus Iohannis susţine că nu există nicio ameninţare directă la adresa securităţii României, dar că militarii se pregătesc pentru orice situaţie.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României.
„Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate informaţiile pe care le am eu pot să vă spun că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă, dar sigur trebuie să fim întotdeauna pregătiţi pentru evenimente neaşteptate. Nu este cazul să intrăm în panică sau să credem că România este cumva ameninţată”, a răspuns şeful statului.
El susţine că România beneficiază de cele mai mari garanţii de securitate din istorie.
„România beneficiază astăzi, prin faptul că este în NATO, de cele mai importante garanţii de securitate pe care le-am avut vreodată. Şi în acest sens trebuie să conştientizăm valoarea apartenenţei noastre la NATO, la UE şi aşa mai departe, este foarte important să înţelegem că nu suntem singuri, suntem împreună cu aliaţii şi facem faţă oricărei situaţii foarte bine”, a adăugat Klaus Iohannis.
El susţine că nu are nicio semnalare cu privire la pericole de atentate sau alte evenimente nedorite.
În măsura în care în final se cedează ceva, trebuie România să primească altceva, spune preşedintele Klaus Iohannis despre discuţiile privind trimiterea unui sistem Patriot în Ucraina. El afirmă că „nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate”.
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisticate şi aceste lucruri trebuie foarte bine clarificate, nemaivorbind de faptul că eu nu accept sub nicio formă ca România să rămână fără apărare anti-rachetă şi fără apărare anti-aeriană. Despre asta vorbim. Deci în măsura în care în final se cedează ceva, trebuie România să primească altceva”, spune Klaus Iohannis.
El precizează că nu există un orizont de timp.
„Aceste discuţii sunt purtate de cei din MApN şi dutrează un timp. (Zelenski - n.r.) Aşteaptă cu interes decizia României”, adaugă şeful statului.
De asemenea, el a precizat că România nu va trimite combatanţi în Ucraina: „E simplă discuţia şi cu asta cred că s-a terminat”.
„Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi”, spune preşedintele Iohannis, întrebat despre candidatura sa. Şeful statului afirmă că nu au loc discuţii în paralel pentru ocuparea unei alte funcţii.
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene.
„Nu, nu au avut loc alte discuţii pentru ocuparea altei funcţii, iar la NATO discuţiile sunt în toi, cum se spune. Dar nu sunt în faza în care ar putea fi făcute publice”, a răspuns Iohannis.
Întrebat, de asemenea, unde se vede la finalul mandatului, Iohannis a răspuns: „asta vom vedea la finalul lui mandatului”.