Eveniment

MAI: Două persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, transportate în Austria cu două aeronave

MAI: Două persoane rănite în incendiul din clubul...

Autor: Departamentul Social

07.11.2015, 16:48 258

"La solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne, două aeronave ale Inspectoratului General de Aviaţie, special dotate medical pentru transportul aerian al victimelor, vor efectua sâmbătă, 7 noiembrie a.c., două misiuni umanitare de urgenţă către Austria, pentru transferul a doi pacienţi răniţi în incendiul de la clubul «Colectiv». Pacienţii vor fi asistaţi pe timpul zborurilor de echipe medicale coordonate de SMURD şi sprijinite de medici şi personal de specialitate", se arată într-un comunicat de presă al MAI.

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a anunţat, sâmbătă, că alţi doi pacienţi răniţi în incendiul din clubul Colectiv vor fi transportaţi în Austria, în momentul în care vor avea acceptul medicilor şi al familiilor.

Sorin Cîmpeanu a spus că există discuţii şi cu autorităţile din Finlanda şi Norvegia pentru a stabili câţi pacienţi pot prelua. Duminică va sosi o echipă de medici francezi pentru a evalua situaţia, iar luni una din Germania. În acelaşi timp, în măsura în care vor exista datele relevante, se va stabili şi câţi pacienţi vor fi transportaţi în Marea Britanie.

Premierul interimar a mai spus că ministrul Apărării din Ungaria a transmis, sâmbătă, că Budapesta poate prelua cinci pacienţi.

Guvernul român va suporta integral costurile spitalizării pacienţilor transferaţi în afara ţării, dar şi costurile pentru cazarea şi transportul câte unui aparţinător, indiferent de durata şederii. Banii vor fi transferaţi din fondul de rezervă al Guvernului, fie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, fie prin intermediul Ministerului Muncii.

În urma incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie, şi-au pierdut viaţa 39 de persoane, dintre care şapte au decedat sâmbătă, cinci în spitale din Capitală şi două în Olanda, unde au fost transferate.

Dintre cei cinci pacienţi decedaţi în Capitală, trei erau internaţi la Spitalul de Arşi şi câte unul la spitalele Floreasca şi Universitar.

Sâmbătă dimineaţă, 16 răniţi în incendiul din clubul Colectiv au fost preluaţi cu două aeronave Spartan ale Ministerului Apărării, care au decolat de la Baza Militară de la Otopeni. Opt dintre pacienţi au fost transferaţi pentru tratament în trei spitale din Olanda, iar ceilalţi opt, la Spitalul Militar din Bruxelles.

Doi dintre cei opt pacienţi răniţi în incendiul din clubul Colectiv care au fost transportaţi în Olanda au decedat, unul în ambulanţă spre spital şi un altul la spitalul din Rotterdam, a spus secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

În spitalele din Capitală mai sunt internate 106 persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, din care 47 în stare gravă şi critică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO