Eveniment

Marcel Ciolacu după discuţiile cu delegaţia FMI: Mă bucur că experţii FMI au apreciat măsurile luate de Guvern pentru reducerea deficitului

Marcel Ciolacu după discuţiile cu delegaţia FMI: Mă...

Autor: Gabriel Pecheanu

04.10.2023, 15:08 48

Premierul Marcel Ciolacu se declară bucuros că experţii Fondului Monetar Internaţional au apreciat că măsurile luate de Guvern pentru reducerea deficitului sunt în direcţia corectă şi că au încurajat continuarea investiţiilor în sănătate, educaţie şi infrastructură.

„Mă bucur că experţii Fondului Monetar Internaţional au apreciat că măsurile luate de Guvern pentru reducerea deficitului sunt în direcţia corectă şi că au încurajat continuarea investiţiilor în sănătate, educaţie şi infrastructură. Reprezentanţii FMI, aflaţi în România pentru evaluarea standard, realizată în toate ţările membre conform art IV din statutul FMI, au confirmat că, după dezmăţul bugetar din perioada pandemiei, efortul nostru de însănătoşire a finanţelor publice trebuie să meargă în cele 3 direcţii avute în vedere de guvern – stoparea risipei în sectorul public, un sistem fiscal echitabil, prin eliminarea excepţiilor şi privilegiilor şi reducerea fraudei şi a evaziunii fiscale”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

El arată că experţii Fondului au apreciat că reforma şi digitalizarea ANAF sunt esenţiale şi vor fi sprijinite de expertiza celor mai puternice organisme financiare internaţionale.

„Angajamentul nostru ferm este să luptăm în continuare cu preţurile, să continuăm stimulii pentru crearea de locuri de muncă bine plătite şi pentru un parteneriat real între mediul de afaceri şi Guvern. De creştere economică, inflaţie redusă, un curs de schimb stabil şi finanţe publice sănătoase cu toţii avem nevoie – şi populaţie, şi companii şi Guvern”, încheie Ciolacu.

Jan Kees Martijn, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, spune că deficitul bugetar va fi de 6% în 2023 şi de 5% în 2024, mult peste ţintele asumate de guvernul României, şi că nu s-a discutat un acord de împrumut cu FMI, dar România are acest drept oricând, potrivit zf.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO