Eveniment

​Numărul de pacienţi cu coronavirus în România a ajuns la 576. În ultimele 24 de ore au fost 143 de noi cazuri

​Numărul de pacienţi cu coronavirus în România a...

Autor: Georgiana Mihalache

23.03.2020, 13:01 4087

Numărul de persoane confirmate cu coronavirus a ajuns la 576 luni, la ora 13, potrivit informării autorităţilor, cu 143 de cazuri mai mult faţă de ziua precedentă. Acest lucru înseamnă că România a depăşit pragul de 100 de îmbolnăviri în 24 de ore.

Duminică, la aceeaşi oră, erau în total 433 de persoane confirmate, cu 66 mai mult faţă de sâmbătă, când erau 367.

Un număr de 73 de persoane au fost declarate vindecate, iar patru persoane au decedat, având şi boli cronice.

Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 5 ani şi 76 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 15 pacienţi, din care 7 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 5.066 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat coronavirus. Alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.223 de teste, din care 277 în unităţi medicale private.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO