Eveniment

Ordonanta Rafo a fost republicata cu rectificari in Monitorul Oficial

23.11.2004, 00:00 36



Stergerea datoriilor RAFO Onesti nu este acelasi lucru cu trecerea creantelor fata de RAFO de la Ministerul de Finante catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) in vederea valorificarii acestora, a spus, ieri, Teodor Cuzino, avocatul care apara interesele RAFO Onesti. De asemenea, pentru a elimina orice suspiciuni, guvernul a decis sa rectifice ordonanta de urgenta privind datoriile RAFO numai in ceea ce priveste persoanele semnatare ale actului normativ, textul in sine ramanand nemodificat.



Conducerea RAFO si reprezentantii actionarului majoritar al rafinariei, Balkan Petroleum, sustin ca planul de reorganizare al activitatii la RAFO putea fi aprobat si fara aprobarea ministerului de finante. "Potrivit prevederilor legii 64, pe care noi ne-am bazat cand am cerut reorganizarea la RAFO, creditorii companiei sunt repartizati in cinci grupe: creditori ale caror creante garantate depasesc 10% din valoarea totala a creantelor (Faber si Petrom), creditori cu creante garantate, creditori bugetari (Finantele de exemplu), creditori salariati si creditori chirografari (companii care au livrat furnituri catre RAFO, etc). Dintre cele cinci grupe daca voteaza trei, planul de aprobare este aprobat", explica Marin Anton, consilierul presedintelui Balkan Petroleum, Marian Iancu.



Pe fiecare grupa de creditori, daca mai mult de jumatate din numarul acestora sau creditori cu minim 66% din valoarea creantelor voteaza "pentru" rezulta ca grupa respectiva a votat planul de reorganizare.



Creditorii vor fi chemati la masa credala pe 24 noiembrie pentru a aproba planul de reorganizare, in cazul in care acesta va fi respins, RAFO intra automat in faliment.



Balkan Petroleum va avea drept de preemtiune, potrivit planului, la cumpararea actiunilor detinute de stat, care va redeveni majoritar in noua companie, cu 62 - 63% din actiuni.



De asemenea, daca se aproba planul de reorganizare pe 2 ani, ce prevede transformarea datoriilor in actiuni la compania ce va rezulta din fuziunea RAFO _ Carom, noua societate va trebui sa-si plateasca creditorii si sa nu acumuleze datorii pentru a nu intra automat in faliment, explica Anton.



Pe de alta parte, ordonanta prin care datorii in valoare de 15.000 miliarde lei ale RAFO si Carom erau transferate ca si creante in vederea valorificarii de catre AVAS.



Ordonanta este deja republicata in Monitorul Oficial, cu semnaturile tuturor ministrilor titulari ai institutiilor care au initiat si avizat textul actului normativ.



Ordonanta a fost publicata in Monitorul Oficial de joi numai cu semnatura premierului Adrian Nastase si contrasemnaturile presedintelui Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache, si ale secretarilor de stat in Ministerul Finantelor, Gheorghe Gherghina, si Ministerul Economiei, Andrei Grigorescu, precum si cu semnatura lui Ion Stoica, din partea Autoritatii Nationale a Vamilor.



Nota de fundamentare publicata pe site-ul guvernului indica insa ca actul a fost semnat si de ministrii finantelor, integrarii europene si economiei si comertului, precum si de presedintele AVAS si seful Autoritatii Nationale a Vamilor.



Executivul precizeaza ca nota de fundamentare care a insotit proiectul ordonantei de urgenta a fost semnata de toti acesti ministri titulari si ca, datorita unor motive obiective, actul normativ a fost contrasemnat de secretarii de stat din ministerele de resort, pe baza mandatului primit din partea ministrilor respectivi.



"Avand in vedere interventiile tendentioase ale unor lideri politici, premierul Adrian Nastase a considerat ca este necesar, potrivit prevederilor legale in vigoare, sa solicite publicarea in Monitorul Oficial a rectificarii contrasemnaturilor la Ordonanta de Urgenta privind preluarea de catre AVAS a unor creante fiscale asupra societatilor comerciale Rafo si Carom Onesti ", a anuntat purtatorul de cuvant la guvernului.



Faptul ca ordonanta referitoare la datoriile Rafo va fi republicata a fost anuntat, duminica seara, si de premierul Adrian Nastase, care a precizat ca publicarea actului normativ in Monitorul Oficial numai cu contrasemnaturile secretarilor de stat a fost determinata de o "eroare materiala".



"S-a publicat mai repede", a precizat premierul, repetand ca nota de fundamentare a ordonantei a fost semnata inclusiv de ministrii Dan Ioan Popescu si Mihai Tanasescu.



Aceasta decizie a fost luata dupa ce candidatul Aliantei PNL-PD la Presedintie, Traian Basescu, a prezentat la finele saptamanii trecute o copie a ordonatei, aratand ca documentul a fost semnat de premierul Adrian Nastase si de secretari de stat de la finante si economie. "Aceasta ordonanta este singurul act normativ postdecembrist care nu poarta viza ministrului justitiei", a afirmat Basescu.



In replica, ministrul justitiei Cristian Diaconescu a declarat ieri ca institutia pe care o conduce nu avea atributii legale de a semna ordonanta privind Rafo.



"Potrivit art. 108 din Constitutie, dupa adoptarea in Guvern, astfel de acte normative se contrasemneaza de primul-ministru si de ministerele care urmeaza sa puna in executare respectiva decizie", a spus ministrul justitiei.



De asemenea, ministrul integrarii Alexandru Farcas a spus ieri ca toate masurile guvernului in privinta ajutoarelor de stat se iau cu avizul Consiliului Concurentei, iar in cazul Rafo si Carom era vorba despre transferul titlurilor de stat de la Ministerul Finantelor la AVAS, pentru salvarea de la faliment.
adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO