Eveniment

Piata PC-urilor, 170 mil. $ in trimestrul IV

Piata PC-urilor, 170 mil. $ in trimestrul IV

Click pentru imaginea marita

09.02.2007, 18:52 30

Piata locala de PC-uri (calculatoare desktop, notebook-uri si servere) a crescut, din punctul de vedere al numarului de unitati vandute, cu 16,9% in trimestrul patru (octombrie - decembrie 2006), conform unui studiu realizat de compania de analiza IDC Romania.
Conform unor surse din piata, numarul de PC-uri vandute in trimestrul patru a fost de peste 200.000, iar valoarea acestora a fost de aproximativ 170 mil. $ (130 mil. euro).
Cele mai multe unitati livrate pe piata locala in trimestrul patru 2006 au fost PC-urile desktop, cu o cota de piata de 74,9%, urmate de notebook-uri (23,7%) si servere (1,4%).
Conform IDC, numarul de notebook-uri vandute in T4 a crescut cu 59,2%, in timp ce valoarea pietei de calculatoare mobile a crescut cu 46,5%. Compania nu a furnizat detalii despre numarul de unitati livrate sau valoarea vanzarilor.
"Segmentul notebook inregistreaza din nou cea mai buna evolutie: in ultimul trimestru din 2006 s-au vandut cu 59,2% mai multe unitati decat in trimestrul patru din anul 2005", a comentat pentru ZF rezultatele de pe piata locala de PC-uri Calin Mirea, Research Analyst la IDC Romania.
El estimeaza ca ritmul de crestere pentru notebook-uri se va mentine si in anii urmatori.
"Aceasta tendinta de crestere, cu zeci de procente de la an la an, se va mentine si pe parcursul urmatorilor doi ani. Competitia preturilor intre producatorii mondiali, avansurile tehnologice si - specific Romaniei - cresterea economica si a puterii de cumparare, sunt factori care vor cataliza in continuare vanzarile pe acest segment", afirma Calin Mirea.
Conform IDC, numarul de calculatoare desktop vandute in T4 a crescut cu 8,1% in timp ce valoarea pietei de desktop-uri a crescut cu un procent si mai mic, de 5,1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO