Eveniment

Pistolete Glock asamblate la Cugir

28.02.2005, 00:00 66



O linie moderna de asamblare a pistoalelor de calibru 9x19, a firmei austriece Glock GMBH, a fost inaugurata la finele saptamanii trecute la Fabrica de Arme din Cugir, judetul Alba. Directorul fabricii, Francisc Kudler, a precizat ca, deocamdata, la Cugir se monteaza acest pistol, urmand, insa, ca, in curand, sa se treaca la fabricarea intregului produs. Prezent la inaugurare, secretarul de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, chestorul Nicolae Berechet, a declarat ca, in prezent, Politia Romana are nevoie de cel putin 10.000 de pistoale, care vor fi asamblate. Fabrica de Arme a fost infiintata anul trecut prin reorganizarea prin divizare partiala a societatii Uzina Mecanica Cugir, filiala a Companiei Nationale Romarm. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO