Eveniment

Preluarea distribuitorului de anvelope Ihle de către Michelin, aprobată de CC

Preluarea distribuitorului de anvelope Ihle de către...

Autor: Emil Popescu

26.11.2014, 00:00 453

"Grupul Michelin, prin Michelin Finanz Gesellschaft für Beteiligungen AG & OGH (Germania) preia controlul asupra IHLE Holding AG (Germania) pentru a avea acces la întregul lanţ de distribuţie. Consiliul Concurenţei a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal şi a constatat că aceasta nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei pe piaţa distribuţiei cu ridicata a anvelopelor de schimb noi pentru autoturisme şi furgonete", a anunţat instituţia, într-un comunicat.

Grupul Michelin activează în principal în domeniul producţiei, furnizării şi comercializării cu amănuntul a anvelopelor, precum şi în domeniul furnizării unor produse turistice.

În România, Michelin Finanz Gesellschaft für Beteiligungen deţine două filiale, respectiv Michelin Romania SA şi Euromaster Tyre & Services Romania, iar Ihle controlează filiala IHLE Anvelope SRL.

Michelin Group este prezent în România din anul 2001, unde deţine trei fabrici, două la Zalău, judeţul Bihor (una produce cord melatic, utilizat la producerea anvelopelor, iar alta anvelope auto) şi una la Floreşti (judeţul Prahova), tot de anvelope, investiţiile pe piaţa locală - modernizare fabrici şi training şi dezvoltarea angajaţilor - ridicându-se la 300 milioane de euro. Michelin România are 3.000 de angajaţi.

Compania a mai cumpărat, la începutul anului trecut, un teren de 20 de hectare în Zalău, pentru care nu a anunţat încă vreun plan de investiţii.

Michelin România a raportat anul trecut afaceri de 2,12 miliarde lei, în stagnare.

Ihle activează în principal în domeniul distribuţiei anvelopelor destinate autoturismelor, furgonetelor sau camionetelor către ateliere de service, benzinării, comercianţi cu amănuntul de anvelope, dealeri auto, precum şi pe platforme de internet.

Tranzacţia a fost notificată de asemenea în Germania, Austria, Franţa, Ungaria şi Cehia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO