Tensionarea situaţiei politice prin prelungirea manifestaţiilor declanşate ca urmare a dezincriminării parţiale a abuzului în serviciu şi a proiectului de graţiere s-ar putea vedea în creşterea dobânzilor, amânarea investiţiilor străine, scăderea consumului şi implicit a veniturilor bugetare, precum şi fluctuaţii ale cursului valutar.
Şansa României este că aceşti indicatori se află la nivelul cel mai bun din 2008 încoace. Astfel, Institutul de Statistică a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute un ritm record pentru consum în 2016, de plus 13,5%.
„În 2016 volumul vânzărilor din comerţul cu amănuntul a crescut cu 13,5% an la an, în accelerare de la 8,9% an an în 2015 şi, totodată, cel mai bun ritm din 2008. Această evoluţie a fost determinată de majorarea venitului real disponibil al populaţiei, nivelul redus al costurilor de finanţare şi relansarea creditării, extinderea reţelelor de supermarketuri şi reducerea economiei informale“, apreciază analiştii Băncii Transilvania. Astfel, comerţul cu amănuntul, care a cunoscut o scădere brutală în 2009 şi 2010, până la 80%, a avut nevoie de şase ani pentru a-şi reveni, iar scăderea TVA generală de la 24% la 20% la 1 ianuarie 2016 şi a TVA la alimente de la 24% la 9% la 1 iunie 2015 a avut un rol determinant.
Întrebarea este acum dacă 2016 va rămâne un an de vârf, exact ca 2008, şi va urma o perioadă de temperare a creşterii economice sau tendinţa de accelerare a creşterii economice din 2014-2016 va continua.
Dobânzile la credite sunt la un minim istoric, de 4,93% în decembrie 2016, iar investiţiile străine au avut în 2016 cel mai bun an din 2008 până în prezent, cu o creştere de 20% faţă de anul anterior, fiind de 3,9 miliarde de euro la 11 luni, faţă de 3,5 mld. euro pe tot anul 2016.