Eveniment

Premieră în Ucraina: Prima şcoală subterană va fi construită în Harkov

Premieră în Ucraina: Prima şcoală subterană va fi...

Autor: Mediafax

03.10.2023, 08:53 56

Metropola ucraineană Harkov din estul ţării va construi prima şcoală complet subterană din Ucraina pentru a-i proteja pe elevi de atacurile frecvente cu bombe şi rachete ale Rusiei, a declarat primarul oraşului.

„Un astfel de adăpost va permite miilor de copii din Harkov să îşi continue educaţia faţă în faţă în siguranţă chiar şi în timpul ameninţărilor cu rachete”, a scris primarul Ihor Terekhov pe Telegram, potrivit The Guardian.

Terekhov susţine că noua şcoală „va îndeplini cele mai moderne cerinţe de reglementare pentru structurile de protecţie ".

The Guardian notează că nu este clar cât de mare va fi şcoala sau când va fi deschisă.

În timp ce multe şcoli din regiunile de pe linia frontului au fost nevoite să predea online pe tot parcursul războiului, Harkov a organizat aproximativ 60 de săli de clasă în staţiile de metrou, creând spaţiu pentru ca peste 1.000 de copii să înveţe acolo.

Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, avea o populaţie de peste 1,4 milioane de locuitori înainte ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie 2022.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO