Preşedintele Klaus Iohannis a făcut ieri prima sa vizită externă de la preluarea mandatului, la Bruxelles, după ce, cu o zi înainte, fusese vizitat la Bucureşti de emisarul politic a Washingtonului, asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice Victoria Nuland. „Aprofundarea profilului european” al României – iată scopul vizitei, anunţat de preşedinte înaintea întâlnirii cu preşedintele Consiliului European Donald Tusk (foto drepta) şi apoi cu şeful Comisiei Europene Jean-Claude Juncker. Preşedintele vrea să-şi înceapă mandatul în forţă, dar încă nu explică concret în ce direcţie îşi va canaliza efortul pentru a avea un rezultat. Pentru o ţară ca România, unde salariul mediu net pe economie este de 1.700 de lei/lună (380 de euro), la sub un sfert din media UE, iar PIB/capita este la jumătatea mediei UE, prioritatea este acum „arderea etapelor”, „convergenţa reală” a economiei cu Vestul. Dar cum se vor face toate acestea? Iulian Anghel
”O prioritate a mandatului meu este aprofundarea integrării europene, voi transmite cu claritate acest mesaj şi vom discuta despre paşii pe care România trebuie să îi facă pentru aceast integrare aprofundată şi pentru a-şi lua în primire mai bine rolul de membru NATO”, spune Iohannis. Dar ce înseamnă această integrare aprofundată?
“Rolul României în NATO” l-am aflat în urmă cu câteva zile când preşedintele a admis, împreună cu partidele, dublarea bugetului Apărării – adică încă 8 miliade de lei annual pentru Ministerul Apărării, bai ce trebuie luaţi de undeva. Dar rolul României în UE? România a făcut paşi importanţi în ultimii 20 de ani. Integrarea în NATO i-a adus Securitate, integrarea în UE mai multe investiţii. Dar PIB-ul real nu a crescut în 25 de ani decât cu 25%.
Victoria Nuland, emisarul SUA a venit la Bucureşti miercuri şi s-a întâlnit cu preşedintele. Însă prezenţa soldaţilor americani în România şi scutul american antirachetă nu au adus cu ele şi investiţii americane. Americanii au scos din România în 2013 800 de milioane de euro şi, astfel, investiţiile directe americane au scăzut la 1 miliard de euro în 2013, faţă de 1,8 miliarde de euro în 2012.
În cinci ani (2009 – 2013), investiţiile străine în România, majoritatea venite din UE, au crescut cu 10 miliarde de euro, adică doar cu ceva mai mult decât atrăgea ţara într-un singur an, 2008. România este însă obligată, aşa cum a semnat, să respecte o sumă de angajament cum ar fi deficitul public, datoria externă, obligaţii de mediu, de aliniere a unor taxe. Toate astea înseamnă bani. De unde? Ce înseamnă “alinierea”, “integrarea”, când România este pe ultimele locuri din UE, la autostrăzi, la calitatea vieţii, la nivelul de trai? Doar să-şi plătească taxele către Bruxelles şi să nu ridice nicio obiecţie, niciodată? Fondurile UE nu vin sau vin foarte greu şi din vina administraţiei de la Bucureşti, dar şi din cauza “şabloanelor” Bruxellesului. Creşterea economică de 2-3% este prea modestă pentru a se vedea în viaţa de zi cu zi.
Ce discută preşedintele, ce are de gând să discute,în continuare, concret, cu oficialii de la Bruxelles? Corupţia, e bine că se discută despre asta. Monitorizarea pe justiţie, ştim. Dar cum depăşim decalajele pentru că ridicarea monitorizării pe justiţie, eventuala admitere în Spaţiul Schengen nu sunt suficiente pentru a atinge într-un orizont rezonabil un nivel de trai care să nu mai împingă şi alte generaţii să aştepte buletinul doar ca să plece peste hotare.
Preşedintele nu are un rol direct în determinarea direcţiei de strategie economică. Dar, dacă tot a fost la Bruxelles în prima vizită externă, trebuie aminti că el este cel care conduce delegaţia României la summiturile UE unde sunt luate decizii cruciale pentru economia europeană. Prin urmare, preşedintele, prin deciziile luate, în acord sau nu cu guvernul sau BNR, influenţează mersul economiei. Semnarea de către Traian Băsescu a tratatului de consolidare fiscală, în 2012, obligă guvernul actual să se încadreze în 2015 în ţinta de deficit structural de 1% din PIB, ceea ce a însemnat, de fapt, o reducere de cheltuieli bugetare de 5 miliarde de lei. Ca simplu exerciţiu, cu aceşti bani pot fi construiţi, la un cost mediu, 180 de kilometri de autostradă. România a dat în folosinţă anul trecut doar 50 de kilometri, iar anul acesta vor fi deschişi circulaţiei alţi 50. Cum sunt explicate la Bruxelles astfel de situaţii?
Oricât de bine primit ar fi noul preşedinte în saloanele oficiale, în spatele său este o ţară care trebuie să facă paşi rapizi pentru recuperarea decalajelor ce o despart de Vest. Sloganul “ţara lucrului bine făcut” nu ajunge pentru atingerea acestui obiectiv.
