„Alocările pentru prestaţiile sociale depind de puterea economică a unui stat la un moment dat. Dacă bugetul sau PIB-ul permit, sigur că prestaţiile sociale ar trebui să fie la nivel european şi la noi. Dar o ridicare a lor acum ar fi foarte greu de suportat de buget, având în vedere că noi avem mari dificultăţi cu crearea de valoare. Cu cât o ţară are ramuri economice mai eficiente şi mai competitive şi creează valoare mai multă, cu atât modelul social e mai generos“, a explicat profesorul universitar Mircea Coşea. El a mai spus că România are mulţi asistaţi social în condiţiile în care angajatorii se confruntă cu dificultăţi la recrutare.
„Au plecat mulţi români la muncă în străinătate, piramida vârstelor nu este încurajatoare şi apar noi investiţii care nu au de unde recruta forţă de muncă. Or, noi îndepărtăm forţa de muncă din sfera productivă tocmai pentru că le dăm ajutor social“, a mai spus Mircea Coşea. El a adăugat că mai există corelaţia între salariul minim pe economie şi asistenţa socială, pentru că dacă salariul primit este egal sau foarte puţin mai mare decât ajutorul social, unei persoane îi convine statutul de asistat.
„Au apărut, în direcţia creşterii demografice, mai multe alocări de ajutoare pentru mame şi pentru copii, dar nu sunt dirijate în zona în care trebuie şi atunci apar familii cu mulţi copii dar care nu au posibilitatea educării lor“, a mai spus Coşea. Pe capitole de cheltuieli, cea mai mare pondere a prestaţiilor sociale o reprezintă pensiile (50,4%), urmată de ajutoarele pentru cei care suferă de boală sau pentru îngrijirea sănătăţii (26,9%). De asemenea, 8,3% din totalul bugetului de prestaţii sociale se duc pentru capitolul familie/copii (indemnizaţii pentru mame, alocaţii pentru copii etc.), invaliditate (7,5%), urmaşi (4,6%), excluziune socială (1,2%), şomaj (1%) şi locuinţe (0,1%).
În 2014, cheltuielile cu prestaţiile sociale (cu excepţia costurilor administrative şi alte cheltuieli) au reprezentat 14,5% din PIB, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de anul 2013 şi cu mult sub nivelul din 2010, când aveau o pondere de 17,5% din PIB. În Polonia, prestaţiile sociale consumă 18% din PIB, în Cehia – 20,8% din PIB, în Danemarca şi în Franţa – peste 34%, iar în Germania – 29,5%, potrivit datelor Eurostat pentru anul 2012.
„Din punctul meu de vedere, modelul social trebuie să fie revizuit în România cu o lege a salarizării şi a pensionării, ca să vedem care este raportul din ceea ce se produce şi ceea ce se distribuie. Dar problema este la nivel global, în toate ţările au apărut probleme cu prestaţiile sociale. Aşa că, deşi ponderea este mai mică decât în alte părţi, eu nu aş fi de părere că ar trebui să mărim nivelul prestaţiilor sociale până la nivelul celorlalte state din UE. Iar dacă facem o creştere a acestora, trebuie să fie orientate prioritar către pensii, că au un nivel mic“, a mai spus Coşea.
Totuşi, pe categorii de cheltuieli pentru prestaţiile sociale, media UE indică doar 39% din bugetul total pentru pensii, cu ponderi mai mari decât celelalte arii: 28,5% din bugetul total) boli şi sănătate (28,5%), familie/ copii (7,5%), invaliditate (7,1%), urmaşi (5,4%) şi restul prestaţiilor (locuinţe, excluziune socială şi şomaj - 8,6%).
„În alte ţări ponderea alocată pentru pensii e mai mică pentru că acolo pensiile sunt suplinite şi cu pensiile private şi cu aisgurările de viaţă care completează aceste tipuri de venituri, pe când la noi prioritare sunt pensiile de stat“, a mai spus profesorul Coşea.
