Eveniment

Proteste la Spitalul Judeţean Brăila, angajaţii au spart uşa unităţii, fiind folosite gaze lacrimogene

Proteste la Spitalul Judeţean Brăila, angajaţii au spart uşa unităţii, fiind folosite gaze lacrimogene
14.09.2010, 17:48 102

Peste o sută de angajaţi ai Spitalului Judeţean (SJ) din Brăilaprotestează, marţi după-amiază, în faţa instituţiei, ei spărgânduşa de acces în unitate, în timpul manifestaţiei fiind folositegaze lacrimogene, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, jenel Şogor, adeclarat că manifestaţia a izbucnit în jurul orei 17.00, când pesteo sută de angajaţi ai spitalului au protestat în faţa unităţii.

Ulterior, protestatarii au încercat să intre în clădire, momentîn care a avut loc o busculadă între aceştia şi agenţii depază.

El a precizat că mai multe echipaje ale Poliţiei au ajuns laspital şi au aplanat conflictul. Pentru moment nu se ştiu motivelebusculadei.

La faţa locului au fost trimişi şi jandarmi. Conform Gândul, motivul protestului l-a reprezentatreducerea salariilor. Liderul sindical de la Spitalul JudeţeanBrăila, Ionel Mocuţă, a declarat că protestul a fost unul spontan,însă susţinut de liderii sindicali.

El a spus că protestul are loc în contextul în care salariileangajaţilor au fost reduse, în acelaşi timp cadrele medicalerămânând şi fără sporuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO