Eveniment

Război în Ucraina 21 martie 2022

Război în Ucraina 21 martie 2022
22.03.2022, 00:00 50

Bătălia pentru Odesa a început: Primele rachete ale ruşilor au lovit un cartier de locuinţe

Autorităţile din Odesa acuză forţele ruseşti că luni dimineaţa au declanşat un atac asupra unor clădiri rezidenţiale din apropierea oraşului. Este primul atac asupra portului de la Marea Neagră. Consiliul oraşului a anunţat că nu au fost victime în urma loviturilor care au provocat mai multe incendii.

 

Exodul continuă: Peste 500.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România de la începutul războiului

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 9.582 cetăţeni ucraineni anunţă Poliţia de Frontieră. De la declanşarea crizei, la nivel naţional, au intrat în România 500.747 cetăţeni ucraineni. Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.986 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 7,4%), iar pe la cea cu Republica Moldova au întrat 3.246 cetăţeni ucraineni (scădere cu 9,5%).

 

Bursa de valori din Moscova s-a redeschis pentru unele tranzacţii de obligaţiuni

Bursa de valori de la Moscova s-a redeschis parţial după o suspendare de aproape o lună din cauza războiului din Ucraina, însă numai obligaţiunile emise de guvernul rus au putut fi tranzacţionate, ca parte a unei redeschideri treptate a pieţei, scrie BBC. Bursa de la Moscova s-a închis la câteva ore după ce preşedintele rus Vladimir Putin şi-a trimis armata în Ucraina, pe 24 februarie.

 

Uniunea Europeană va intensifica sprijinul financiar pentru proviziile militare pentru Ucraina

Uniunea Europeană va spori ajutorul financiar şi livrarea de arme către Ucraina, a declarat luni ministrul german de finanţe, Annalena Baerbock, înaintea Consiliului pentru Afaceri Externe de la Bruxelles. „Vom creşte mijloacele financiare pentru achiziţionarea de bunuri militare la 1 miliard de euro, pentru a fi clar că suntem în deplină solidaritate cu Ucraina, sprijinim protecţia populaţiei civile din Ucraina”, a declarat Baerbock, conform CNN.

 

Guvernatorul Sumî avertizează cu privire la o scurgere de substanţe chimice la o fabrică bombardată de ruşi

O fabrică chimică avariată de bombardamentele ruseşti a pierdut amoniac, contaminând o zonă de 2,5 kilometri  în jurul instalaţiei, potrivit guvernatorului Sumî. Dmytro Zhyvytsky a avertizat că satul Novoselytsia este în pericol. Este puţin probabil ca oraşul Sumî să fie afectat din cauza direcţiei vântului, a mai spus el, citat de CNN.

 

Rusia înfometează cetăţenii din Mariupol pentru a putea prelua controlul oraşului

Un deputat ucrainean a acuzat Rusia că încearcă să înfometeze cetăţenii din oraşul-port Mariupol pentru ca oraşul să se predea. Afirmaţiile lui Dmytro Gurin au venit la scurt timp după ce Ucraina a respins un termen al ruşilor ce spunea ca apărătorii oraşului Mariupol să depună armele în schimbul unei ieşiri în siguranţă din oraş, scrie BBC.  Mariupol este o ţintă strategică cheie pentru armata rusă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO