Eveniment

Război în Ucraina. Ciudatul curs al razboiului din Ucraina: România, între nemulţumirea fermierilor locali şi păstrarea relaţiei bune cu UE

Război în Ucraina. Ciudatul curs al razboiului din...

Autor: Florentina Niţu

23.04.2023, 12:56 463

♦ Polonia, Ungaria şi Slovacia au interzis importul de produse agricole din Ucraina, fapt ce a pus presiune pe Comisia Europeană, care a anunţat că vine cu un nou pachet de sprijin pentru fermierii din UE afectaţi de un aflux de produse agricole ucrainene ♦ Pentru că suferă cumplit de pe urma războiului şi are majoritatea exporturilor sub embargou rusesc, Ucraina, o ţară cu pământ fertil şi recolte bogate, exportă acum în UE, mai ales în Est, faţă de exporturile din trecut spre Africa sau Asia ♦ Însă preţul mic al cerealelor ucrainene (de dumping, spun fermierii europeni), determinat de condiţiile de piaţă, îi pun în dificultate pe agricultorii autohtoni l Este o situaţie complicată pentru că, pe de o parte, ţările din UE sprijină puternic Ucraina în drama prin care trece, pe de altă parte nu-şi permite să-şi distrugă sectorul agricol.

Astăzi, 19 aprilie, Petre Daea, ministrul agriculturii se va întâlni cu omologul său din Ucraina, Mikola Solski, pentru, spune el, soluţio­narea crizei cerealelor. PSD a anunţat, pe surse, că va propune interzicerea importu­rilor, dar politologii cred că, la fel ca în cazul Poloniei, este o măsură populistă pentru a atrage facil electorat, în contextul alegerilor ce vin.

România nu şi-a permis să interzică importul de produse agricole, inclusiv cereale, din Ucraina, măsură pe care au luat-o Polonia, Ungaria şi Slovacia. Pierderile suferite de aceste ţări ar fi, potrivit fermierilor, de 417 mil. euro, iar Comisia Europeană a oferit compensaţii de 56,3 mil. euro. România a primit 10,05 mil. euro, sumă pe care Petre Daea, ministrul agriculturii, a promis că o va dubla cu bani de la bugetul de stat. Acum România însă se află între nemulţumirea fermierilor locali şi păstrarea relaţiei bune cu UE, în condiţiile în care Comisia Europeană a spus clar că nu acceptă şi nu sunt acceptate condiţionări din partea statelor întrucât sancţiunile precum interzicerea importurilor sunt doar de competenţa forului comunitar.

„Portul Constanţa este vital pentru Ucraina, dar devine criminal pentru România, dacă nu se găsesc soluţii de optimizare a celor două fluxuri. Delăsarea autorităţilor Româ­niei în a găsi soluţii vizibile nu va duce decât la creşterea sentimentelor de ură”, spune Ştefan Gheorghe Moraru, adminis­trator al Morar Pan Com, companie ce lucrea­ză circa 1.000 de hectare de teren în judeţul Călăraşi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO