• Leu / EUR4.7305
  • Leu / GBP5.1654
  • Leu / USD4.2682
Eveniment

România, oaia neagră a UE în materie de exporturi. Ce zic datele şi ce a înţeles premierul Dăncilă

România, oaia neagră a UE în materie de exporturi. Ce zic datele şi ce a înţeles premierul Dăncilă

Autor: Iulian Anghel

10 ian 2019 3662

Premierul Viorica Dăncilă a susţinut miercuri la prezentarea unui bilanţ pentru 2018 că România are rezultate notabile în materie de exporturi pentru că la zece luni din anul trecut a avut o creştere de 9,2% a exporturilor, în vreme ce media de creştere a ţărilor din UE a fost de 5,3%.

„România se situează pe locul 7 în ceea ce priveşte dinamica exporturilor totale, devansând state puternice precum Franţa cu (o creştere de – n.red.) 4,6%, Germania cu 4,1% sau Italia cu 3,8%”, a spus premierul.

Însă, la nivelul exporturilor, pentru ţările în curs de dezvoltare dinamica nu are mare importanţă, ci ponderea în PIB a exporturilor. Cu 41,6% pondere în PIB a exporturilor, Româna se află, în UE, foarte jos la acest capitol.

O piaţă care are o cerere de consum redusă (ca România) nu are o altă şansă de dezvoltare decât să producă pentru pieţele externe. Franţa sau Italia au ponderi ale exporturilor în PIB sub România, dar ele au o cerere internă de consum enormă.

Prin urmare, oricât ar creşte România la exporturi (ca dinamică), faptul că are exporturi mici ca pondere în PIB arată că de fapt are exporturi necompetitive.

România a avut anul trecut exporturi de bunuri şi servicii de 78 de miliarde de euro la un PIB de 187,5 mld. euro. România are o pondere a exporturilor în PIB de doar 41,6% din PIB, faţă de 79% Cehia, 66% Bulgaria sau 88% Polonia, ţări care încearcă să se dezvolte prin exporturi ca să suplinească cererea internă mai slabă. 

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7305
Diferență: 0,0656
Ieri: 4.7284
Azi: 4.2682
Diferență: 0,061
Ieri: 4.2575
Azi: 5.1654
Diferență: -0,3396
Ieri: 5.1609
Azi: 4.3593
Diferență: 0,2
Ieri: 4.3494