Eveniment

Şeful CNADNR a fost demis după numai două săptămâni: Poate mi se trage de la blocarea unei plăţi către Romstrade

Şeful CNADNR a fost demis după numai două săptămâni: Poate mi se trage de la blocarea unei plăţi către Romstrade

Autor: Mirabela Tiron

04.07.2012, 00:05 1514

Mihail Başulescu, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a fost demis din funcţie de către Ovidiu Silaghi, ministrul transporturilor, la doar două săptămâni după ce preluase conducerea companiei. Motivul invocat de ministru a fost întârzierea în derularea lucrărilor la autostrada Bucureşti-Ploieşti.

"Poate mi se trage de la faptul că am blocat o plată de 54 mil. de lei (12 mil. euro) către Romstrade pentru şoseaua Transalpina, pentru că am cerut verificarea lucrărilor înainte de inaugurare. Sau poate cuiva nu i-a convenit că am atras atenţia asupra calităţii lucrărilor autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, dar şi a calităţii oamenilor din compania de drumuri", a declarat pentru ZF Mihail Başulescu. Contractul pentru modernizarea şoselei Transalpina, pe o distanţă de 148 de kilometri pe ruta Bengeşti-Sebeş, a fost atribuit în 2008 firmei Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache. Contractul s-a ridicat la circa 335 milioane de euro şi în perioada 2007-2010 a fost cea mai valoroasă lucrare atribuită de CNADNR.

Başulescu a mai spus că ministrul nu l-a anunţat de această demitere şi că ar fi aflat de la un secretar de stat. El a mai precizat că după această decizie, care l-a luat prin surprindere, mai ales că a venit la o zi după ce a fost cu ministrul pe şantierul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, are impresia că în România nu se caută profesionişti şi că "poate am fost considerat prea dificil din cauza verticalităţii şi corectitudinii".

Başulescu a mai fost director la compania de drumuri în prima parte a anilor 2000, fiind cel care a semnat în 2004 contractul cu compania americană Bechtel, care trebuia să construiască autostrada Transilvania în 2004.

Înainte de-a fi numit la conducerea companiei de drumuri el a lucrat la Romstrade, firmă de construcţii controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, ce are contracte de sute de milioane de euro cu CNADNR.

"A fost emis astăzi (ieri-n.red) un ordin de către ministrul transproturilor prin care pentru Mihail Başulescu încetează preluarea atribuţiilor funcţiei de director general al CNADNR şi mai este un ordin prin care preia aceste atribuţii Mircea Popî, a transmis departametul de relaţii cu presa al Ministerului Transporturilor.

Dacă numele lui Başulescu era asociat cu Bechtel şi Romstrade, cel al lui Mircea Pop, fostul director general adjunct al companiei de drumuri între 2004-2005, este asociat cu centura Clujului (Vâlcele-Apahida), construită de firma acestuia. Potrivit presei locale, la puţin timp după ce a fost dată în folosinţă, această centură a început să se surpe. În 1998, Mircea Pop ocupa funcţia de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj. În acel an, Curtea de Conturi a acuzat o deturnare de fonduri, potrivit Gazetei de Cluj.

CNADNR, cu un buget de aproape 2 miliarde de euro pe an, şi-a schimbat conducerea destul de des, numai în ultimii doi ani a avut patru directori. În octombrie 2010 Dorina Tiron, care ocupa funcţia de director al companiei de autostrăzi, a fost demisă de fostul ministru al transporturilor Anca Boagiu pe motiv că ar fi manageriat defectuos instituţia. În locul său, a fost numit Liviu Costache, care a demisionat însă după doar jumătate de an, invocând motive personale, de sănătate. A urmat Daniela Drăghia, care din martie 2011 până în mai 2012 a stat la cârma CNADNR, până şi-a dat demisia. Timp de o lună CNADNR a fost condusă, prin preluare de atribuţii, de către Ionuţ Maşala, director adjunct economic al companiei. Toate aceste schimbări nu fac decât să pună sub semnul întrebării continuarea proiectelor aflate în derulare pentru construcţia de autostrăzi sau reabilitatea de drumuri naţionale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO