Eveniment

Summit istoric în România. Liderii UE au semnat Declaraţia de la Sibiu. Prima parte a summit-ului s-a încheiat. Galerie FOTO

Sursă foto: Presidency.ro

Sursă foto: Presidency.ro

Autor: Mediafax

09.05.2019, 15:10 1392

Şefii statelor şi guvernelor UE şi liderii PPE, precum şi Donald Tusk, Jean-Claude Juncker, Antonio Tajani şi Angela Merkel, participă joi la Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, eveniment la care sunt aşteptate decizii importante pentru viitorul UE.

Şefii de stat şi guverne din statele membre UE au adoptat Declaraţia de la Sibiu cu privire la viitorul Uniunii Europene, în cadrul Summitului de la Sibiu. Înaintea lucrărilor reuniunii liderilor europeni, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că a contribuit şi el „un pic la document”.

Declaraţia conţine zece angajamente printre care o singură Europă, uniţi la bine şi la greu, protejarea democraţiei şi a statului de drept şi apărarea unei singure Europe.

„Peste câteva săptămâni, cetăţenii europeni îşi vor alege reprezentanţii în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. O Europă reunită în pace şi democraţie este doar una dintre numeroasele realizări. Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile şi libertăţile sale ca forţă motrice, a oferit stabilitate şi prosperitate în întreaga Europă, în interiorul graniţelor Uniunii şi dincolo de ele. De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internaţională. Cu o populaţie care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetăţeni şi o piaţă unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerţul internaţional şi conturează politica mondială”, potrivit documentului.

„Ne reafirmăm convingerea că, uniţi, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniştită şi care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaştem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică şi de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene”, mai arată liderii UE, în Declaraţia de la Sibiu.

Întrebat, înaintea Summitului, dacă a redactat sau a scris cu pixul pe hârtie pe Declaraţia de la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis a declarat „Am contribuit un pic la Declaraţia de la Sibiu”.

S-a încheiat prima parte a Summitului UE. Liderii europeni s-au strâns la poza de grup/ Sute de oamenii strânşi în piaţa mare din Sibiu scandează de pe margine Europa

Prima parte a Summitului de la Sibiu s-a încheiat după aproximativ 40 de minute. Liderii UE au ieşit în Piaţa Mare din Sibiu pentru a face o fotografie de familie. A doua sesiunea de lucru a reuniunii e programată să înceapă la ora 15.30.

După fotografia de familie şefii de stat şi de guverne ai statelor membre UE s-au dus spre mulţime. Oamenii strânşi în Piaţa Mare a Sibiului au început să strige „Europa”, „Europa unita”, „Nu cedaţi rezistaţi” şi să aplaude. De asemenea, mulţimea a strigat şi numele preşedintelui Klaus Iohannis.

Summitul de la Sibiu a început

Ulterior summitului informal, preşedintele Klaus Iohannis are programată, în jurul orei 18.00, o conferinţă de presă comună cu Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. De asemenea, în agenda lui Iohannis figurează o îÎntâlnire cu reprezentanţii Forumului Democrat al Germanilor din România, cu participarea Cancelarului Republicii Federale Germania, Angela Merkel.

Principalul subiect al discuţiilor la reuniunea informală a Consiliului European de la Sibiu este viitorul Uniunii Europene, cu accent pe Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024. Cu această ocazie, liderii europeni vor avea un schimb de opinii cu privire la provocările actuale cu care se confruntă Uniunea şi la priorităţile acţiunii la nivel european pentru următorii ani.

Totodată, liderii UE 27 urmează să adopte o Declaraţie cu privire la viitorul Uniunii Europene.

Referitor la eveniment, Klaus Iohannis a declarat că îşi doreşte ca după Summit-ul din 9 mai liderii europeni să aibă "o declaraţie foarte optimistă în prag de alegeri europene", care speră să se numească "Declaraţia de la Sibiu".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO