♦ Uday Sareen - head of wholesale banking Europe, Middle East & Africa, ING Group, invitatul special al conferinţei - va discuta şi despre strategiile de adaptare ale companiilor în aceste vremuri, despre deciziile pe care un CEO poate să le ia, dar şi despre trendurile globale în domeniul corporate banking.
Una dintre întrebările cheie pentru oricare şef de companie este cum să crească în vremurile de incertitudine. De multe ori, incertitudinea este mai de coşmar decât certitudinea că vremurile sunt grele, pentru că orice companie trebuie să îşi facă un plan de business care să corespundă cât mai mult cu realitatea din piaţă, oricare ar fi ea. Când realitatea se schimbă însă de la o lună la alta, aşa cum au arătat ultimii trei ani, cum îţi faci planul de creştere?
Aceasta este una dintre întrebările la care vor răspunde invitaţii conferinţei ZF/ING CEO Strategy – cum reacţionează şefii companiilor în perioadele dificile.
Conferinţa va avea loc joi 28 septembrie 2023 şi va fi transmisă live pe zf.ro şi pe paginile de social media ale ZF.
Mai mulţi CEO ai unora dintre cele mai importante companii vor dezbate pe larg subiectele zilei pe agenda oricărui şef de companie.
Invitatul special este Uday Sareen - head of wholesale banking Europe, Middle East & Africa, ING Group care va discuta despre trecerea de la globalizare la deglobalizare, impactul inflaţiei şi al creşterii dobânzilor asupra businessului, ce va face Germania în noul context.
Invitatul special al conferinţei va discuta şi despre strategiile de adaptare ale companiilor în aceste vremuri, despre deciziile pe care un CEO poate să le ia, dar şi despre trendurile globale în domeniul corporate banking şi despre modul cum gândeşte o bancă proiectele de finanţare şi de investiţii în astfel de vremuri.
Companiile trebuie să fie mult mai agile în vremurile actuale, când pot avea loc evenimente majore, neaşteptate din punct de vedere geopolitic, economic, social care nu au fost luate în considerare. CEO, directorii de companii, trebuie să fie pregătiţi pentru a face faţă acestor situaţii.
Uday Sareen
► A fost numit head of wholesale banking (WB) Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) în noiembrie 2020. El stabileşte strategia wholesale banking pentru EMEA şi este responsabil pentru performanţa pieţelor de wholesale banking din regiune, care reprezintă aproximativ 70% din venitul wholesale banking al ING
► Uday Sareen este licenţiat în inginerie (Hons), în electricitate şi electronică şi are un masterat în ştiinţe economice de la BITS, Pilani, India. De asemenea, el are o diplomă de MBA de la Facultatea de studii management, Universitatea din Delhi, India.